În cursul zilei de 5 martie 2024, în jurul orei 16.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit pe raza localității Coșlariu de unde a fost semnalat, prin 112, faptul că două persoane sunt implicate într-un scandal.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, un bărbat de 45 de ani, din Coșlariu, l-a agresat pe un bărbat de 61 de ani, din aceeași localitate, provocându-i leziuni în zona capului, pentru a căror vindecare ar avea nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, potrivit concluziilor medico-legale.
Agresorul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe și au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 6 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.