Peste 600.000 de euro pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru Spitalul Municipal Sebeș

- Actualitate - martie 11, 2024
Distribuie

Am obținut peste 600.000 de euro pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru Spitalul Municipal din Sebeș. În urma demersurilor noastre, Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rafila, alocă o sumă record pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă pentru mai multe secții și compartimente ale Spitalului Municipal.

Aparatura medicală performantă este cheia pentru diagnosticarea corectă a afecțiunilor, tratarea lor eficientă și salvarea de vieți. La Sebeș, avem cadre medicale de excepție, care au nevoie de aparatură medicală performantă cu care să lucreze pentru a salva vieți. Este important să vedem cum pacienții se vindecă și se reîntorc la familii. Consider că adevărata valoare a unei comunități stă în oamenii săi.
Printre beneficiarii acestei investiții se numără secțiile și compartimentele obstetrică-ginecologie, chirurgie, neonatologie, fizioterapie, ortopedie și traumatologie, precum și laboratorul de radiologie și imagistică medicală, laboratorul de analize medicale sau ambulatoriul integrat. Investițiile în aparatură medicală sunt extrem de importante pentru creșterea calității serviciilor medicale acordate.

De asemenea, împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu am discutat cu ministrul Sănătății despre noi soluții de dezvoltare a serviciilor medicale la Sebeș. Unul dintre obiectivele propuse este extinderea spitalului prin construcția unui nou corp, cu scopul de a asigura cele mai bune condiții medicale pacienților. În acest sens, căutăm resurse financiare pentru începerea acestui proiect, care ar aduce beneficii semnificative comunității locale.

Ne implicăm pentru a oferi servicii medicale de calitate și accesibile tuturor locuitorilor, în conformitate cu standardele europene. Sănătatea este un domeniu prioritar pentru bunăstarea unei comunități.

Consilier local al PSD Sebeș, Radu Cristian

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU