Luni, 18 martie 2024, creștinii greco-catolici și ortodocși au intrat în Postul Paștelui. De remarcat că romano-catolicii, evanghelicii și alte biserici protestante vor avea Paștele pe 31 martie, în timp ce ortodocșii și greco-catolicii pe 5 mai.
Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025, în ziua de 20 aprilie.
În tradiția ortodoxă, postul nu este înţeles numai ca abstinenţă alimentară, ci ca o practică ascetică pentru îndepărtarea de patimi. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să renunțe la gândurile rele, la gesturile nepotrivite, urâte, la dușmănie, invidie, certuri… Urmează așadar 48 de zile de curățare sufletească și trupească
Din punct de vedere biologic, schimbarea regimului alimentar poate contribui la eliminarea toxinelor din organism şi la îmbunătăţirea sănătăţii fizice. De asemenea, postul presupune renunţarea la vicii, care pot contribui negativ la starea de sănătate.
Prin întărirea vieţii spirituale şi intensificarea rugăciunii, postul aduce vindecare sufletească şi introspecţie, apropiindu-l pe om de Dumnezeu şi facilitează lucrarea Harului.
Considerat cel mai aspru post, Postul Paştelui are doar două sărbători în care este dezlegare la peşte, de Buna Vestire (25 martie) şi în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (28 aprilie).
În Biserica Ortodoxă, sâmbetele sunt dedicate în special pomenirii morţilor, în primele şase sâmbete din Postul Mare, asemenea sâmbetelor „Moşilor”, recomandându-se intensificarea rugăciunilor pentru cei trecuţi la Domnul. Slujbele de pomenire poartă numele de parastase, care, în fond, sunt ierurgii speciale ale Bisericii.
Conform programului liturgic, ultimele pomeniri din Postul Sfintelor Paşti se fac în Joia Pătimirilor, atunci când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Tradiţia actuală a Bisericii precizează că în cursul Postului Mare se posteşte astfel:
-în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;
-în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă – din Săptămâna Patimilor, la fel;
-miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;
-în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.
Considerată cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Paştele, comemorează Învierea lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, după răstignirea Sa din Vinerea Mare.
Citește și: