2020, un an bun, în ciuda pandemiei, pentru CS Unirea Alba Iulia

- Sport - decembrie 22, 2020
Distribuie

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia a obținut, în anul 2020, un număr de 85 de medalii, dintre care 46 de aur, 26 de argint și 13 de bronz, la competiții naționale și regionale. Spre deosebire de anii trecuți, sportivii uniriști nu au avut posibilitatea să participe la competiții internaționale din cauza contextului epidemiologic.

Cele 85 de medalii au fost obținute de 28 de sportivi.

”Criza sanitară a afectat puternic sportul de performanță din România. În prima parte a pandemiei programul competițional a fost sistat, concursurile fiind reluate din vară, cu respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor”, se arată într-un comunicat de presă al clubului CS Unirea Alba Iulia.

”CS Unirea Alba Iulia organiza, la final de an, Gala Laureaților, un eveniment important pentru noi, deoarece aveam ocazia să transmitem gânduri bune sportivilor, antrenorilor, colaboratorilor, partenerilor și autorităților care ne-au fost alături. Pandemia de COVID-19 oprește organizarea galei, la fel cum a sistat multe activități sportive, sociale, culturale etc. Dar nu ne oprește să le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în acest an, să le transmitem sănătate, încredere și liniște sufletească, astfel încât să primească cu inima deschisă sărbătorile de iarnă. Îi felicităm și pe sportivi și antrenori, care au ținut aprinsă flacăra performanței, într-un an al deznădejdii și nesiguranței. În numele întregii echipe a CS Unirea Alba Iulia vă urez tuturor sărbători liniștite și un an nou cât mai bun”, a declarat Corneliu Mureșan, director CS Unirea.  

Rezultate pe secții în 2020:

Powerlifting:

Pănăzan Ovidiu – 2 medalie de aur;

Catarambă Alexandru – 4 medalii de aur;

Irimie Andrei – 6 medalii de aur;

Ordean Ioan Daniel – 4 medalii de argint, 1 medalie de bronz;

Cazacu Alexandru – 8 medalii de aur, 3 medalii de argint, 1 medalie de bronz;

Cioflică Andrei – 1 medalie de aur;

Oțoiu Lucian – 1 medalie de aur, 1 medalie de argint;

Total: 22 medalii de aur, 8 medalii – argint, 2 medalii – bronz. Antrenor: Ovidiu Pănăzan.

Atletism:

Rodean Ana – 4 medalii de aur, 1 medalie de argint, 1 medalie de bronz;

Acatrinei Mihaela – 4 medalii de aur, 2 medalii de argint;

Jid Georgiana – 3 medalii de aur, 3 medalii de argint;

Total: 11 medalii de aur, 6 – argint, 1 – bronz. Antrenori: Gabriel Avram, Mihaela Vlas, Mariana Bucerzan.

Orientare:

Bogya Tamas – 2 medalii de aur, 1 bronz;

Brăbiescu Paul – 1 medalie de aur;

Zincă Ionuț – 5 aur, 1 argint, 1 bronz;

Total: 8 medalii de aur, 1 – argint – 2 bronz. Antrenor: Marius Anghel.

Judo:

Medrea Andreea – 1 medalie argint;

Bogdan Laura Alexia – 1 medalie de aur, 1 argint, 2 bronz;

Sibișan Alexandru – 1 medalie de argint, 1 medalie de bronz;

Onișor Paul – 1 medalie de argint;

Maieruț Cătălin Andrei – 1 medalie de aur;

Jurj Catalin – 1 medalie de argint;

Stan Gabriel – 1 medalie de bronz.

Total: 2 medalii de aur, 5 – argint, 4 – bronz. Antrenori: Dinu Alin și Dinu Cristian.

Box: 

Robert Eugen – 1 medalie de bronz;

Râșniță Gheorghe Lucian – 1 medalie de aur

Andrei Dărămuș – 1 medalie de argint

Drăgoi Viorel Raul – 1 medalie de aur

Stoica Patrik Julian – 1 medalie de bronz

Total: 2 medalii de aur, 1 – argint, 2 – bronz. Antrenor: Nicolae Paștiu.

Haltere:

Vilcu Nicu – 2 medalii de bronz;

Nastase Robert – 3 medalii de argint;

Stanilescu Fernando – 1 medalie aur, 2 medalii de argint;

Total: 1 medalie aur, 5 – argint, 2 – bronz. Antrenor: Ioan Frățilă.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU