Junioara Maria Rus, legitimată la CS Unirea Alba Iulia, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național Individual U16, desfășurat la Bacău în 16-17 martie. Sportiva noastră a concurat la categoria de greutate – 70 de kilograme și a reușit să se impună în fața unor sportive puternice din țară.
La această competiție, de la CS Unirea Alba Iulia, au mai participat:
Potopea Lukas – categoria de greutate 34 kg – locul 7
Toader Andreea
Potopea Mathias.
De asemenea, la campionat au participat și sportivi legitimați la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, cu care CS Unirea Alba Iulia are un parteneriat solid:
Bolea Andrei – categoria de greutate 73 de kg – loc 5
Grosu Mihai.
Sportivii secției de judo de la CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian.
”Ne bucurăm că, după performanțele extraordinare obținute de către Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, se remarcă noi sportivi de perspectivă. Competiția a reunit tineri sportivi talentați din întreaga țară, iar Maria Rus a făcut cinste clubului nostru și orașului Alba Iulia. Antrenamentele intense și dedicarea de care a dat dovadă au fost recompensate cu această medalie de bronz, care reprezintă o recunoaștere a eforturilor depuse”, a transmis Daniela Moșneag, director CS Unirea Alba Iulia.
CS Unirea Alba Iulia
Citește și: