O dublă semnificație în lumea întreagă pentru ziua de 20 martie: Ziua Internaţională a Francofoniei și Ziua Limbii Franceze.
În martie 1970, la Niamey (Niger), a fost semnat tratatului care punea bazele Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, devenită, în 2005, Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).
Tema anului 2024 („Créer, innover, entreprendre en français”) vrea să prezinte lumii multiplele oportunităţi şi dinamismul spaţiului francofon, încurajând astfel, creativitatea, inovaţia şi antreprenoriatul, ca pârghii pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri. Pe site-urile de socializare, organizatorii îndeamnă la folosirea hashtag-urilor #Francophoniedelavenir sau #mon20mars.
Tot în 2024, la Paris, va avea loc al XIX-lea Summit al Francofoniei (5 octombrie 2024). Summiturile francofoniei se reunesc o data la doi ani, la nivel de şefi de stat şi de guvern din ţările francofone.
Limba franceză a ocupat întotdeauna un loc important printre limbile de circulaţie internaţională, fiind mai întâi un simbol al culturii şi creativităţii, iar apoi un vector al democraţiei şi umanismului, valori pe care UNESCO intenţionează să le promoveze. UNESCO promovează franceza, una dintre cele şase limbi oficiale şi una dintre cele două limbi de lucru ale sale.
Cu 300 de milioane de vorbitori pe cinci continente, limba franceză este a cincea cea mai vorbită limbă din lume după chineză, engleză, spaniolă şi arabă. De asemenea, franceza este limba oficială în 32 de guverne şi în majoritatea organizaţiilor internaţionale, precum şi a patra limbă utilizată pe internet. 59% dintre vorbitorii cotidieni de limbă franceză sunt de pe continental african, conform agerpres.ro.
Termenul „francofonie” a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus şi se referea la o clasificare a popoarelor în funcţie de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunităţi de oameni, răspândiţi în toată lumea şi vorbind limba franceză.
Francofonia poate desemna pe de o parte comunitatea vorbitorilor de limbă franceză, iar pe de altă parte francofonia instituţională, organizată, care îşi propune să promoveze limba franceză la nivel internaţional, în principal prin mijloace politice şi culturale.
Citește și: