Locurile de parcare vor fi amenajate pe strada Frederic Mistral, în imediata apropiere a Tribunalului. Este vorba despre un teren pe care se află o fostă centrală termică, precum și ruinele fostei săli de sport 1 Mai care a fost cuprinsă, nu cu foarte mult timp în urmă, de un incendiu.
După demolarea clădirilor respective, zona va fi igienizată, urmând ca în permietrul respectiv să existe locurile de parcare la care am făcut referire, precum și un spațiu verde.
Recent, alte câteva zeci de locuri de parcare din mai multe zone din municipiu au fost date în folosință, ca urmare a demolării mai multor garaje care erau construite între blocuri și pentru care contractele de concesiune expiraseră.
De asemenea, la finalul anului trecut, au început lucrările de demolare a blocului Turturica. Aici va fi ridicată o parcare supraetajată.
Emil Antoniu Popescu, viceprimarul Municipiului Alba Iulia
Citește și: