Alba Iulia: Elevul militar Flavius Taflan s-a calificat în faza națională a Olimpiadei de Franceză

- Actualitate - martie 31, 2024
Distribuie

Elevul sergent Flavius Taflan (clasa a XI-a) a reușit să fie din nou în topul Olimpiadei de Limba Franceză, faza județeană, unde a obținut Premiul I și calificarea la etapa națională. Este pentru al treilea an în care Flavius accede în etapa națională la disciplina pentru care are o înclinație nativă, iar prin studiu aprofundat și serios, reușește să atingă potenţialul maxim.

„Am reușit și anul acesta performanța de a mă califica la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză, rezultat de care sunt mândru și care mi-a demonstrat încă o dată că muncind cu pasiune voi reuși întotdeauna. Chiar dacă timpul de pregătire a fost limitat, ținând cont de cerințele din ce în ce mai mari ale clasei a XI-a, sub îndrumarea doamnei profesoare am descoperit o altă abordare a învățării limbii franceze: o activitate utilă și plăcută în același timp, prin care mi se deschid noi oportunități în cariera militară și totodată noi perspective asupra lumii”, a mărturisit elevul sergent Flavius Taflan.

Rezultatele obținute la edițiile trecute al fazei naționale a Olimpiadei de Limba Franceză, Mențiune, respectiv Mențiune specială, nu demonstrează doar aprofundarea învățării acestei discipline și fluența în exprimare, ci și dorința elevului de a face performanță. Flavius este pregătit de doamna profesoară de limba franceză, Carmen Roman.

Felicitări, mult succes în continuare!

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU