Pentru noi este foarte important să implicăm câți mai mulți membri ai comunității atunci când ajutăm la nașterea unei noi păduri. De aceea îi invităm cu mic, cu mare să ia parte – iar când ni se alătură un grup de tineri entuziaști și veseli, cum s-a întâmplat la Șpring la sfârșitul săptămânii trecute, petrecerea e gata!
Am plantat 2 hectare de pădure de gorun, alături de un mic grup de elevi și voluntari și abia așteptăm să revenim, că mai este de plantat acolo – comuna încearcă să împădurească o suprafață mult mai mare.
Evenimentul a avut loc la Șpring (județul Alba) cu 30 de voluntari, care au plantat 8.000 de puieți de gorun pe două hectare de teren.
Ca și în județul Buzău, logistica plantării a fost organizată cu ajutorul Silvamont SRL. Mulțumiri din inimă prietenilor de la HS Timber Group, care au susținut și această plantare!
P.S. Mulțumim, Calin Iaru, dragostea ta de natură ne inspiră de când ne-am cunoscut la Gherăseni!
Iulia Stănilă, primarul comunei Șpring
Citește și: