(lista firmelor autorizate: https://dspalba.ro/unitati-care-efectueaza-activitati-de-utilizare-a-produselor-biocide-pentru-dezinfectie-2/ )
În contextul epidemiologic actual dar ținând cont și de încălzirea accentuată a vremii care predispune la înmulțirea insectelor și dăunătorilor, DSP Alba dorește să atragă atenția asupra obligativității și importanței respectării periodicității efectuării procedurilor de dezinsecție și deratizare. Fie că vorbim de o instituție publică, un spațiu comercial, un spațiu de alimentație publică sau un spațiu industrial, acestea trebuie să dețină dovada efectuării procedurilor de dezinsecție și deratizare (DDD) doar cu firme autorizate în acest sens.
Ordinul 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației stabilește frecvența serviciilor specializate de dezinsecție la 3 luni (sau oricând este nevoie) pentru operatorii economici, instituțiile publice (inclusiv școli și spitale), spații comerciale, spații industriale.
În ceea ce privește deratizarea, reglementările în vigoare prevăd că aceasta se efectuează cel puțin o dată pe semestru (o dată la șase luni) și ori de câte ori este necesar pentru eliminarea unui focar.
În cazul unităților de învățământ (școli, grădinițe etc.) Ord MS 1456/2021 prevede la art. 15: ”(2) În unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor dezinsecţia periodică se va face la 3 luni, iar deratizarea periodică se va face la intervale de maximum 6 luni sau ori de câte ori este nevoie; între operaţiunile periodice se vor aplica proceduri de dezinsecţie şi deratizare curente, de întreţinere, în funcţie de prezenţa vectorilor. Pentru efectuarea acestor operaţiuni unitatea încheie contracte de prestări de servicii cu firme autorizate în domeniul dezinsecţiei şi deratizării”.
Totodată, potrivit Ord. MS 119/2014, anexa, art. 83. ”(2) Dacă serviciile de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie se realizează în unităţi de învăţământ, se impune stabilirea unui termen de minimum 24 de ore între efectuarea procedurii şi reluarea cursurilor sau realizarea acestor proceduri la sfârşitul săptămânii, iar unitatea de prestări servicii informează direcţia de sănătate publică judeţeană şi a municipiului Bucureşti cu minimum 24 de ore înainte de începerea procedurii, cu menţionarea produselor biocide care se vor utiliza”.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba verifică respectarea reglementărilor menționate în cadrul controalelor pe care le întreprinde prin intermediul Serviciului de Control în Sănătate Publică (SCSP). Instituția/operatorul economic verificat trebuie să facă dovada efectuării serviciilor DDD prin prezentarea proceselor-verbale prin care să dovedească respectarea periodicității de execuție a intervențiilor DDD.
Inspectorii DSP Alba verifică și firmele prestatoare de servicii DDD în ceea ce privește certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică, a procedurilor operaționale la unitățile DDD, modul de utilizare a produselor biocide, pe tipuri de produse biocide și modalitatea de realizare a instruirii personalului care realizează aceste operațiuni. La nivelul județului Alba sunt certificați și acreditați 27 de prestatori DDD (lista se regăsește pe site-ul DSP Alba https://dspalba.ro/unitati-care-efectueaza-activitati-de-utilizare-a-produselor-biocide-pentru-dezinfectie-2/ ). Dintre aceștia, în ultima perioadă au fost verificați 19 prestatori de servicii DDD constatându-se nereguli de tipul: lipsă proceduri specifice de lucru, lipsă registru intervenții, lipsă contract neutralizare deșeuri periculoase cu firmă specializată, lipsă certificat absolvire cursuri DDD. Au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale cu avertisment, în baza OG 2/2001.
Biroul de presă al DSP Alba, 12 aprilie 2024
Citește și: