Elevii clasei a IX-a C, alături de profesorul diriginte Cristian Macrai, au participat ieri la o acțiune de plantare pe raza comunei Câlnic, zonă administrată de Ocolul Silvic Ighiu. Activitatea, în cadrul căreia elevii au plantat peste 400 de puieți de stejar, s-a realizat cu sprijinul Primăriei comunei Câlnic, Ocolului Silvic „Iezerul Trascău” din Ighiu și a Școlii Gimnaziale Câlnic, în cadrul programului „Școala verde”, program care se desfășoară în colegiul militar în perioada 15-19 aprilie.
Prin participarea la această activitate, elevii au contribuit la protejarea și îmbunătățirea mediului înconjurător și au învățat că fiecare gest contează în comunitate și în efortul de a avea un mediu mai verde. Mai mult, ei au promis să revină în zonă pentru a vedea puieții cum au crescut copaci.
După ce au plantat puieții, elevii militari au vizitat cetatea Câlnic, edificiu aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, muzeul, capela și biserica din localitate, iar experiențele trăite de ei au fost dintre cele mai frumoase.
„Am învățat să plantez copaci, o activitate pe care nu am mai practicat-o până acum. Pot spune că m-a ajutat să mă conectez cu natura și să descopăr adevărata ei frumusețe care mă fascinează din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Plantarea unor copaci ne ajută să apreciem natura și importanța ei în viața de zi cu zi, de aceea consider că ar trebui ca fiecare elev să experimenteze această activitate măcar o dată. Sentimentul care te cuprinde când ști că ai făcut ceva dedicat naturii este incomparabil cu efortul depus.
Peste câțiva ani, cu siguranță mă voi reîntoarce în comuna Câlnic cu scopul de a vedea frumoșii copaci plantați de către mine și de către colegii mei, care încep să crească. Aceste amintiri alături de colegii mei și de domnul diriginte nu vor fi uitate și sunt sigură că pe viitor ne vom reaminti cu drag de timpul petrecut împreună”, a mărturisit elev fruntaș Ariana Pop. (comunicat Colegiul Național Militar Alba Iulia)
Citește și: