Din anul 2014 mă implic în organizarea festivalului “Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment de tradiție organizat de comunitatea de români din Belgia la care participă anual mii de persoane.
Anul acesta, în Capitala Europei au răsunat sunetele tulnicelor, legendarele instrumente muzicale ale Țării Moților, grației măiestriei reprezentantelor Grupului de Tulnicărese „Apuseni” din Câmpeni, Crinela Narița și Geanina Onețiu. Județul Alba a fost reprezentat la Bruxelles și de către tânăra Georgiana Pavelescu din Săsciori, o adevărată ambasadoare a cântecului popular, precum și de către „Micul Patriot” Tudor Limbean din Vințu de Jos.
În seria demersurile mele de promovare a tradițiilor noastre se înscrie și nominalizarea la Premiul Cetățeanului European a doamnei Mariana Gligor, o reprezentantă de seamă a județului nostru, deținătoare a titlului de ”Tezaur Uman Viu UNESCO”, pentru eforturile realizate de-a lungul timpului în promovarea culturii tradiționale românești, a tulnicului, a programelor educaționale, a portului și a tradițiilor populare.
Totodată am organizat la Parlamentul European din Strasbourg o expoziție de fotografie cu imagini ce surprind frumusețea și unicitatea județului nostru cu scopul de a populariza țara noastră ca destinație turistică și de investiții.
Voi continua promovarea tradițiilor și valorilor românești în capitala europeană, și nu numai.
Victor Negrescu RespectPentruRomânia #RespectPentruAlba
CMF 41240002
Victor Negrescu, europarlamentar
Citește și: