ADR Centru susține creșterea calității educației pentru 138 copii cu cerințe educaționale speciale…
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Primăria Municipiului Sibiu au semnat în cadrul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027, contractul de finanțare care are alocat un buget de 1,6 milioane euro pentru modernizarea și reabilitarea Grădiniței nr. 36 din municipiul Sibiu. Prin contractul semnat de către doamna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu și domnul Simion Crețu, director general al ADR Centru, se urmărește îmbunătățirea mediului educațional pentru 138 de copii cu cerințe educaționale speciale sau autism care utilizează serviciile oferite de grădiniță, precum și pentru personalul responsabil cu oferirea serviciilor de îngrijire și educație.
Cererea de finanțare solicită fonduri pentru creșterea eficienței energetice a clădirii din Municipiu, fiind cel de-al cincilea contract de finanțare semnat pe PR Centru – Prioritatea 3 – Acțiunea 3.2. Eficiență energetică în clădiri publice. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 7.996.165,82 lei, din care suma de 7.057.425,01 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, termenul estimat de finalizare a lucrărilor și încheierea proiectului fiind iulie 2026.
”Sibiul este un oraș în continuă ascensiune, cu un șomaj scăzut și o calitate a vieții ridicată, fapt ce a determinat o evoluție demografică susținută de zona sa funcțională urbană. Astfel, numărul de preșcolari a cunoscut în ultimii ani o creștere, datorată dezvoltării urbane înregistrate în localitățile limitrofe, care a contribuit la creșterea natalității. Prin proiectul semnat acum se completează numărul de clădiri publice eficientizate energetic prin fonduri europene, atât la nivelul municipiului – care prin programele derulate de ADR Centru se află la a cincea construcție publică reabilitată termic cu fonduri nerambursabile, dar și la nivelul județului, unde până în prezent, mai avem prin PR Centru încă 3 contracte semnate. Rezultatul investițiilor va consta într-o clădire reabilitată, cu o eficiență energetică crescută, adaptată la schimbările climatice. De asemenea, vom mai contracta în scurt timp 8 proiecte pentru reducerea consumului de energie în clădirile publice și vom continua cu proiectele pentru dezvoltarea educației preșcolare și antepreșcolare în Regiunea Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
În Municipiul Sibiu există 50 de unități de învățământ în sistem public. Municipalitatea s-a preocupat constat în vederea creșterii eficienței energetice a acestora, realizând investiții importante în acest sens. Astfel, prin POR 2014-2020 au fost eficientizate energetic 4 unități de învățământ, respectiv Liceul ,,Constantin Noica”, Școlile Gimnaziale nr. 1, nr. 21 și ,,Radu Selejan”, realizându-se în fiecare sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice, precum și implementarea de sisteme de management energetic al fiecărei clădiri. Acestea au fost completate de obținerea de fonduri europene prin PNRR pentru un număr de 8 unități de învățământ, dintre care 7 școli și o grădiniță.
Descriere investiție:
Grădinița cu program prelungit nr.36 Sibiu a fost construită în anul 1972 și, potrivit Raportului de Audit Energetic, clădirea se afla în clasa energetică C, ceea ce reprezintă o eficiență energetică scăzută și implicit cheltuieli de întreținere a clădirii mult mai mari.
Proiectul de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 36 din Sibiu prevede pe perioada celor 25 de luni de implementare, realizarea mai multor tipuri de lucrări printre care: izolarea termică a fațadei, reabilitarea sistemului de iluminat în clădire, instalarea unui sistem alternativ de producere a energiei electrice prin montarea de panouri solare fotovoltaice care să producă energie electrică pentru iluminat, ventilație sau consum auxiliar, realizarea unui sistem de ventilație cu unități montate în fiecare sală de clasă, montarea de robineți cu senzori sau temporizare pentru reducerea risipei de apă caldă cu 70%, montarea unui sistem de management și control, reabilitarea acoperișului, realizarea rampei pentru persoane cu dizabilități, accesibilă ambelor intrări, lucrări specifice din categoria ISU, dar și activități ce vizează întărirea capacității administrative.
Prin acest proiect se urmărește scăderea consumului de energie primară, reducerea costurilor cu întreținerea, precum şi beneficii pentru sănătate, care rezultă dintr-o calitate mai bună a aerului. În același timp, prin realizarea lucrărilor de intervenție privind creșterea performanței energetice a clădirii, se vor înregistra, pe termen scurt și mediu, îmbunătățiri ale condițiilor de studiu pentru copii și, implicit, se va asigura susținerea agenților economici din domeniul construcțiilor, creându-se în acest mod noi locuri de muncă. De asemenea, se va degreva bugetul local de la cheltuielile cu combustibilul convențional utilizat până în prezent pentru funcționare.
Context proiectului:
Cartierul Țiglari este o zonă în expansiune, cu potențial de dezvoltare, motiv pentru care municipalitatea sibiană prin Axa 4 POR 2014-2020, a construit o creșă destinată unui număr de 90 de copii, chiar în curtea Grădiniței nr. 36. În această zonă, au fost acordate terenuri pentru tineri în vederea construcției de case, au fost dezvoltate 2 ansambluri rezidențiale ce cuprind 494 apartamente și 29 de case. De asemenea, Municipiul Sibiu a amenajat un spațiu de agrement nou, care a contribuit la dezvoltarea urbanistică a zonei. În cartierul Țiglari se află o comunitate marginalizată și o populație cu risc crescut de marginalizare, excluziune socială, abandon familial și școlar. În cadrul Grădiniței sunt înscriși copii cu CES și autism, beneficiind de programare educaționale integrative, programul de funcționare fiind de 12 ore pe zi, 5 zile pe săptămână.
Citește și: