Prima etapă Cultură pentru Cultură din acest an, desfășurată duminică, 16 iunie, în Cetatea Greavilor din Gârbova de Sebeș, și-a stabilit câștigătorii.
Premiul I a fost câștigat de comunitatea din Sâncel, Premiul II i-a revenit comunității din Gârbova, iar Premiul III a fost obținut de comunitatea din Câlnic. Acestea au fost urmate în clasamentul final de comunitatea din Șpring (Premiul IV) și de comunitatea din Cut (Premiul V).
Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, un proiect marca Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Consiliul Județean Alba, este cel mai important proiect de cercetare, conservare, promovare și valorificare a Patrimoniului Cultural Imaterial din județul Alba.
Ajuns la ediția a XVII-a, acest eveniment unic în România și în Europa aduce împreună comunități din mediul rural pentru a celebra și a menține vii tradițiile și obiceiurile străvechi.
Juriul concursului Cultură pentru Cultură reunește personalități marcante din domeniul Patrimoniului Cultural imaterial din România:
-Elise Stan, etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, membru în juriul talent-show-ului „Vedeta populară” – TVR1.
-Gheorghiță Nicolae, etnolog, realizator și prezentator al emisiunii „Tezaur folclor” la Televiziunea Română.
-Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, instituție aflată Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.
-Ionuț Fulea, interpret de folclor, Președinte al Uniunii Artiștilor Interpreți de Folclor Muzical din România, inițiator al proiectului alături de Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Prima etapă a concursului „Cultură pentru Cultură” s-a încheiat cu un spectacol extraordinar, cu teme „Bicentenarul nașterii eroului națiunii române, Avram Iancu”, susținut de orchestra și soliștii Ansamblului Folcloric al Județului Alba: Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, dirijor Alexandru Pal. (comunicat)
Citește și: