Măsuri luate de autoritățile județului Alba pentru a combaterea efectelor caniculei

- Actualitate - iunie 20, 2024
Distribuie

Având în vedere situația meteo prognozată pentru perioada următoare, COD PORTOCALIU de val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat, la nivelul județului Alba a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență de către domnul Nicolae Albu – Prefectul județului Alba, fiind adoptate următoarele măsuri:

Autorităţile şi instituţiile publice de pe raza judeţului Alba vor adapta programul de lucru şi vor limita activităţile desfăşurate în aer liber în intervalul 11.00-18.00;

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul municipiilor şi oraşelor de pe teritoriul judeţului Alba, cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Alba şi Crucii Roşii Române Filiala Alba, vor amenaja în zonele aglomerate, puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit. Amplasarea punctelor medicale de prim ajutor, de regulă, trebuie să fie într-o locație dotată cu instalație de climatizare (exemplu: spații comerciale, farmacii, etc.);

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba, Direcţia de Sănătate Publică Alba şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura informarea preventivă a populaţiei cu privire la respectarea recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum şi interzicerea utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;

Direcţia Silvică Alba şi Garda Forestieră Alba, vor asigura monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti, prin personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;

Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba va desfăşura controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor identifica persoanele aflate în dificultate şi a căror stare de sănătate poate fi influenţată negativ de caniculă, şi vor comunica situaţia acestora la Direcţia de Sănătate Publică, astfel încât în colaborare cu medicii de familie să se ia măsuri pentru ajutorarea acestora, la nevoie;

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Alba vor asigura operativitatea tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare;

Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va verifica respectarea de către agenţii economici, a programului de lucru, prin alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus şi a asigurării apei potabile în cantităţi suficiente, precum şi în ce priveşte asigurarea condiţiilor de microclimat;

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba va asigura controlul respectării lanţului frigorific pentru produsele alimentare cu risc de alterare;

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor desfăşura misiuni pentru transportul apei menajere şi/sau potabile pentru gospodăriile populaţiei, din zonele afectate de caniculă/secetă;

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura recipienţii necesari păstrării apei menajere transportate, până la distribuirea şi utilizarea acesteia;

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba va acorda sprijin Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, acolo unde capacitatea acestora este depăşită, pentru transportul apei menajere;

Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura personalul necesar încadrării tehnicii de intervenţie;

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Silvică Alba şi Garda Forestieră Alba vor asigura participarea cu personal şi mijloace de intervenţie specifice pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată şi de pădure.

Prefectura Județului Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU