Universitatea albaiuliană, bilanț pozitiv la sfârșitul unui an atipic

- Educative - decembrie 31, 2020
Distribuie

Anul 2020 a fost și pentru Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia unul cu provocări numeroase, date, în principal, de extinderea epidemiei SARS-CoV-2 și de necesitatea adaptării, în ritm susținut, la noile imperative ale sistemului educațional în vreme de pandemie. Firesc, prima preocupare majoră a fost aceea de a implementa măsuri de prevenție și protejare a comunității universitare, măsurile fiind luate în întregul campus universitar, cu asumarea unei conduite responsabile.

La o analiză atentă a evoluției UAB în anul 2020, cea mai grea problemă cu care s-a confruntat universitatea albaiuliană a fost absența activităților directe, față-în-față, cu studenții, masteranzii și doctoranzii universității, precum și organizarea în sistem online a tuturor evenimentelor științifice și culturale cu tradiție la UAB (desfășurate, însă, cu succes, chiar și în aceste condiții, cu un număr record de participanți).

Printr-o mobilizare rapidă a întregii comunități academice și beneficiind de platformele educaționale de care dispunem și de alte forme alternative de pregătire, s-a decis, din luna martie, desfășurarea online a activităților didactice, cu aplicarea unor tehnici și metode activ-participative adaptate în funcție de specificul fiecărui program de studii, așa încât să nu existe sincope în procesul de învățământ și să nu fie periclitată calitatea actului educațional. Studenții au fost informați prin tutoriale oficiale și s-au inițiat activități pe platforma Moodle-UAB sau pe platformele interactive de tip Microsoft Teams, Skype for Business, Zoom ș.a. Desigur, pe lângă activitățile presupuse de programele școlare, profesorii le stau permanent la dispoziție studenților prin consultații online, cu toții având la dispoziție toate resursele de cercetare și educaționale ale Bibliotecii UAB, disponibile în format digital prin platformele Anelis Plus și E-nformation. UAB a fost preocupată permanent și de siguranța studenților internaționali aflați la studiu în Alba Iulia, dar și de cea a studenților universității care învață în alte universități europene, în cadrul programului Erasmus+.

Una dintre cele mai importante realizări ale anului 2020 este finalizarea evaluării periodice instituționale a UAB de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), vizita Comisiei desfășurându-se în perioada 27-29 februarie 2020. În urma evaluării întregii activități, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a primit, din partea ARACIS, calificativul maxim „Grad de încredere ridicat”, valabil pentru următorii cinci ani (2020-2025).

Această reușită reprezintă o reconfirmare a faptului că învățământul universitar albaiulian asigură o educație performantă, axată pe transmiterea de cunoștințe și de abilități necesare adaptării la realitățile societății secolului al XXI-lea și la o piață a muncii tot mai competitivă. Comisia de evaluare a apreciat competențele instituționale ale întregii echipe manageriale și administrative, calitatea corpului profesoral, conectat activ la comunitatea științifică și academică internațională, la marile dezbateri care animă viața universitară la nivel global, implicarea fermă în realizarea unui învățământ de performanță și în creșterea calității vieții studențești. Alte aspecte importante certificate de către ARACIS au fost valorificarea eficientă a resurselor materiale și financiare, adaptarea conținutul și a structurii programelor de studii la imperativele de pe piața muncii, parteneriatele cu mediu socio-economic, calitatea serviciilor studențești, precum și utilizarea noilor tehnologii digitale în actul educațional. În privința activității de cercetare, au fost remarcate performanțele științifice dar și valorificarea rezultatelor acestora, ca urmare a publicării a numeroase articole cotate în reviste naționale și internaționale de prestigiu. În cadrul procesului de evaluare au avut loc inclusiv întâlniri de monitorizare cu studenți, absolvenți ALUMNI-UAB, parteneri instituționali, cadre didactice și de cercetare.

Anul 2020 a fost pus și sub semnul alegerilor universitare pentru toate structurile academice. Noul program managerial are în vedere atât consolidarea măsurilor și direcțiilor de dezvoltare care au făcut obiectul planului strategic anterior, integrându-se astfel organic într-o logică a coerenței asociată obiectivelor pe termen mediu și lung, cât și deschiderea de noi perspective în evoluția UAB pe toate planurile, cu un accent deosebit pe creșterea calității pregătirii teoretice și practice a studenților, dezvoltarea infrastructurii și internaționalizarea învățământului universitar albaiulian.
Înscrierea candidaților în cadrul Admiterii 2020 s-a desfășurat integral pe o platformă special alocată, pentru programele UAB optând, în ambele sesiuni de admitere (vară și toamnă), un număr record de candidați, Universitatea bucurându-se, în acest an universitar, de cel mai mare număr de studenți înmatriculați în anul I (programe de licență, masterat și doctorat) din ultimii ani.

Tot în urma unui amplu proces de evaluare internațională, în luna noiembrie 2020, European University Association (EUA)Council, for întrunit în data de 30 octombrie 2020, la Brussels, a aprobat statutul de membru cu drepturi depline al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în cadrul EUA – cea mai reprezentativă și influentă Asociație a instituțiilor de învățământ superior din Europa. European University Association reunește peste 800 de universități și Consilii Generale ale Rectorilor din 48 de țări europene, asociația fiind puternic implicată, ca pol de excelență, în elaborarea politicilor educaționale ale învățământului superior european, precum și a strategiilor cercetării și inovării științifice pe termen mediu și lung.

În beneficiul studenților, UAB a continuat, și în 2020, investițiile majore în creșterea deopotrivă a calității educației și a calității vieții studențești. Numărul studenților universității albaiuliene a crescut în fiecare an, fiind, astfel, necesară oferirea de locuri suplimentare pentru cazarea acestora pe parcursul anului universitar. În acest sens, UAB a demarat lucrările la construcția unui nou cămin studențesc, care va fi amplasat în Alba Iulia, pe strada Pinului, și va avea o capacitate de cazare de 246 de locuri. Investiția se ridică la aproape 25.000.000 de lei. Finalizarea lucrărilor se estimează a fi realizată în anul 2021. Lucrările de investiții sunt finanțate prin Compania Națională de Investiții cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Tot în vederea dezvoltării bazei materiale, au continuat investițiile din cadrul unui proiect major – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale din cadrul corpului D și a corpului H al Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia” (investiție în valoare de 24.391.855,22 lei). În cadrul acestui proiect, au loc lucrări de extindere, modernizare și dotare cu mobilier și aparaturăde specialitate la cele mai înalte standarde a sălilor de curs și a laboratoarelor destinate pregătirii studenților, masteranzilor și doctoranzilor.

Numeroase alte proiecte și importante fonduri nerambursabile au fost orientate spre dezvoltarea infrastructurii, internaționalizarea Universității, creșterea calității educației, optimizarea activităților de practică profesională și a abilităților antreprenoriale ale studenților.

La sfârșitul unui an problematic la nivelul învățământului din România și din întreaga lume, UAB a înregistrat, așadar, câteva importante reușite orientate în beneficiul studenților și al întregii comunități academice. UAB le mulțumește tuturor membrilor comunității academice, partenerilor instituționali, colaboratorilor și promotorilor valorilor universitare albaiuliene, precum și reprezentanților mass-media care au oglindit permanent, cu profesionalism, activitatea UAB și au făcut-o cunoscută publicului larg.

UAB vă urează LA MULȚI ANI!, cu sănătate și cu spor în toate!

(comunicat de presă)

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU