În luna august, INSP – Institutul Național de Sănătate Publică desfășoară, cu sprijinul direcțiilor de sănătate publică teritoriale, activități de informare, educare și comunicare în cadrul campaniei Luna Națională de Prevenire a Bolilor Transmisibile.
Sub sloganul „Vaccinarea salvează vieți” se va evidenția faptul că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei și tusei convulsive.
Gripa, deși de cele mai multe ori, este considerată o afecțiune banală, este o boală infecțioasă foarte contagioasă, cu morbiditate și mortalitate semnificative.
În fiecare an, gripa sezonieră este responsabilă pentru până la 50 de milioane de cazuri simptomatice în Uniunea Europeană/ Spațiul Economic European (UE/SEE) și 15.000-70.000 de cetățeni europeni mor din cauze asociate gripei. În ciuda duratei de obicei scurte a bolii, povara anuală economică și medicală a gripei este substanțială.
În România, în sezonul 2023-2024 au fost confirmate cu laboratorul 2.246 cazuri de gripă, activitatea gripală fiind similară cu cea înregistrată din Europa.
Vaccinarea oferă protecție față de îmbolnăvire și previne răspândirea acestor agenți patogeni între membrii familiei, prieteni, colegi de muncă, colegi de clasă și în comunitatea extinsă.
Institutul Național de Sănătate Publică
Citește și: