6 august 2024: În vârstă de 79 de ani, Mircea Lucescu a fost prezentat oficial în postura de selecționar al României. El a fost prezentat de președintele FRF, Răzvan Burleanu, despre care Lucescu spunea în urmă cu câțiva ani că este un președinte al lipsei de calificări.
Mircea Lucescu va conduce Naționala până în 2026, anul în care va avea loc Campionatul Mondial de Fotbal din SUA.
„Eu risc foarte tare. Dar fotbalul românesc merită acest risc. Nu am nevoie de bani, să-mi fac o altă carieră. M-au împins spre națională acele momente senzaționale petrecute la națională ca jucător și selecționer. Un singur lucru m-a determinat să vin, dragostea pentru fotbal și obligația mea față de fotbalul românesc. Voi face absolut totul să reușim…. Am făcut tot ce a fost posibil să nu vin, am vrut să le dau tinerilor șansa de a merge mai departe. Am vorbit cu Edi, am încercat să-l conving să rămână, grupul e compact, omogen, a reușit să aducă bucurie naționalei. Din câte am înțeles, au făcut tot ce a fost posibil pentru a-l convinge. Apoi le-am zis să vorbească cu Gică Hagi, era normal să i se dea o șansă. Nu s-a ajuns la o înțelegere. Le-am zis că atunci când nu vor mai avea soluții, eu voi avea obligația să mă întorc în fotbalul românesc”, a spus antrenorul Mircea Lucescu, proaspăt instalat în funcție.
Reamintim, Mircea Lucescu a reușit să califice echipa națională de fotbal la Campionatul European din Franța, 1984.
Fost selecționer al Naționalei, Răzvan Lucescu (fiul lui Mircea Lucescu) i-a atras atenția tatălui său în ceea ce privește decizia de a accepta sau nu a postul de antrenor al Naționalei de Fotbal.
La rândul său, antrenorul Mircea Rednic (fost elev al lui Mircea Lucescu la Dinamo) a spus că Lucescu riscă foarte mult… pentru că în cazul unui eșec, românii vor uita repede realizările lui Lucescu.
Citește și: