Primele plăți realizate prin Programul Regiunea Centru 2021-2027

- Actualitate - august 12, 2024
Distribuie

La aproape 2 ani de la lansarea Programului ”Regiunea Centru 2021-2027” în Regiunea Centru, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru care are rol de Autoritate de Management înregistrează progrese semnificative în implementarea Programului. Peste 1300 cereri depuse care solicită 68% din fondurile disponibile, aproape 100 contracte semnate și deja au fost efectuate primele plăți către beneficiari din fondurile nerambursabile ale programului.

Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, are un buget de 1,4 miliarde euro fonduri nerambursabile și a fost aprobat de Comisia Europeană în octombrie 2022, iar la finalul lunii noiembrie 2022 a avut loc lansarea oficială a programului. În această perioadă, noiembrie 2022 – iulie 2024, au fost elaborate ghiduri pentru 30 de apeluri de finanțare. În prezent pe site-ul alocat programului, www.regiocentru.ro sunt 8 ghiduri lansate în consultare publică și peste 100 evenimente de informare și discuții punctuale cu solicitanții interesați au avut loc în această perioadă. Un număr de 22 de apeluri au fost lansate spre depunere cereri, respectiv peste 66% din bugetul programului.

Programul are 32 apeluri de finanțare și 4 instrumente financiare, la care s-a adăugat în 2023 și un apel dedicat proiectelor etapizate, respectiv proiecte care au derulat o parte din acțiuni prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și care trec la o nouă etapă de finanțare prin PR Centru, în completarea celei prin POR 2014-2020, în baza unor criterii.

”Programul „Regiunea Centru 2021-2027”, a fost aprobat de Comisia Europeană pe data de 26 octombrie 2022 și este esențial pentru Regiune, deoarece vine să soluționeze nevoile regionale reprezentând în același timp, un prim pas de descentralizare. Atribuțiile noastre până la acest program au fost de Organism Intermediar pe Programul Operațional Regional 2007-2013 și 2014-2020, o entitate regională ce verifica proiectele și regulile stabilite de către Ministerul Dezvoltării Regionale care era Autoritate de Management. Odată cu Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027 specificul muncii, rolul și responsabilitățile au fost noi și au fost mai relevante. Pornind de la scurta perioadă în care am făcut trecerea de la Organism Intermediar la Autoritate de Management, 2020-2022, am elaborat un program de finanțare, am negociat cu Comisia Europeană, am elaborat ghiduri, am fost aproape de solicitanți și am încercat să ținem cont de toate cerințele părților și nevoile regiunii, dar și de reticența unor actori. Suntem încrezători că Programul ”Regiunea Centru„ va avea un impact pozitiv și semnificativ asupra dezvoltării economice și sociale a regiunii, susținând proiectele care răspund provocărilor europene, contribuind la dezvoltarea durabilă a comunității regionale. Deoarece cel mai mare volum de cereri depuse îl reprezintă mediul privat cu peste 1000 proiecte, unde se selectează cele mai competitivi cereri, facem toate diligențele ca să finalizăm evaluarea acestora și să începem contractarea lor cât mai repede. Pe aproape toate apelurile lansate am avut un grad de solicitare a fondurilor dublu față de bugetul disponibil, iar pe apelul aferent învățământului antepreșcolar și preșcolar deja am contract bugetul alocat ”, a declarat Simion Crețu, Directorul General al ADR Centru.

Până în acest moment, pe Programul Regiunea Centru au fost semnate 87 de contracte, dintr-un total de 1.347 de proiecte depuse, ceea ce subliniază ritmul accelerat al etapelor de evaluare. Situația proiectelor depuse poate fi consultată aici: https://www.regiocentru.ro/situatie-proiecte-depuse/ .

Valoarea totală a proiectelor depuse este de 1,49 miliarde euro, prin care se solicită 951,81 milioane euro. Proiectele contractate au o valoare totală de peste 312,31 milioane euro, din care peste 228,89 milioane euro sunt solicitați pentru finanțare nerambursabilă. Lista beneficiarilor din aceste contracte se poate consulta aici: https://www.regiocentru.ro/lista-beneficiari/ . De asemenea, până la acest moment, au fost depuse de beneficiari 7 cereri de rambursare și prefinanțare, care fie s-au plătit, fie sunt în curs de plată.

O atenție deosebită se va acorda în această perioadă proiectelor de importanță strategică regionale – respectiv proiectelor de conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A din regiune și două platforme pilot de inovare, care vor avea acțiuni dedicate de comunicare cu cetățenii. La fel și proiectele cu o valoare mai mare de 10 milioane de euro, vor organiza evenimente și activități suplimentare de comunicare.

Aceste fonduri vor contribui semnificativ la dezvoltarea economică și infrastructurală a regiunii, acoperind toate cele 5 obiective de politică ale UE și se structurează în 9 Priorități de investiții, abordând domenii esențiale precum cercetarea și transferul tehnologic, dezvoltarea IMM-urilor, digitalizarea, eficiența energetică, infrastructura verde și albastră, mobilitatea urbană durabilă, modernizarea infrastructurii de transport județene, infrastructura educațională, dezvoltarea turismului durabil și regenerarea urbană, precum și conservarea patrimoniului. Regiunea Centru avansează, astfel, în utilizarea fondurilor europene alocate de Comisia Europeană, totalizând 1,10 miliarde euro, pentru a sprijini investițiile regionale.

Dacă doriți informații în timp real despre PR Centru și alte oportunități, puteți instala aplicatia PROCentru disponibilă pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro , în secțiunea implementare program sau comunicare, găsiți mai multe situații, informări, harta contractelor și listele de beneficiari. (comunicat ADR Centru)

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.