Activități ISU Alba cu prilejul sărbătoririi Zilei Pompierilor: expoziții cu tehnică, ateliere pentru copii și lecții de prim ajutor medical 

- Aiud - septembrie 10, 2024
Distribuie

ISU Alba va desfășura, până în data de 13 septembrie,  o serie de activități cu prilejul sărbătoririi Zilei Pompierilor. Evenimentele vor avea loc în orașele Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Blaj și Câmpeni, și vor include expoziții de tehnică de intervenție, ateliere pentru copii, lecții de prim ajutor medical și alte activități educative.

Programul activităților este următorul:

10 septembrie: Expoziție de tehnică de intervenție și ateliere de lucru pentru copii în incinta Mercur City Center din Alba Iulia, între orele 10:00 – 14:00.

11 septembrie: Activități similare la Carolina Mall din Alba Iulia, între orele 10:00 – 14:00.

12 septembrie: Exerciții demonstrative, ateliere și lecții de prim ajutor medical, desfășurate între orele 10:00 – 14:00 în următoarele locații:

Piața Cetății din Alba Iulia

Centrul municipiului Aiud

Zona Casei de Cultură din Sebeș

Câmpia Libertății din Blaj

Parcul Central din Câmpeni.

Pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, va avea loc Ceremonialul Militar în Piața Cetății din Alba Iulia. De asemenea, între 10 și 12 septembrie, toate subunitățile ISU Alba organizează evenimente în cadrul „Zilei Porților Deschise”.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU