Joi dimineața, polițiștii din Alba au desfășurat o amplă acțiune în orașul Cugir, având ca scop depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri, precum și prevenirea traficului de persoane.
Acțiunea, care face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română, are ca obiectiv și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
La operațiune au participat polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, sprijiniți de polițiști de combatere a criminalității organizate și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba. Oamenii legii acționează pentru depistarea persoanelor urmărite, pentru combaterea încălcării normelor rutiere și pentru prevenirea oricăror fapte care pot perturba siguranța publică.
Această acțiune în sistem integrat reprezintă un efort susținut pentru a descuraja activitățile infracționale și a asigura protecția cetățenilor din Cugir.