Vârstnică de 93 de ani din Aiud, păgubită de un tânăr din Mureș suspectat de furt

- Aiud - octombrie 8, 2024
Distribuie

La data de 7 octombrie 2024, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au identificat un tânăr de 22 de ani din comuna Crăciunești, județul Mureș, bănuit de comiterea unui furt din locuință. Fapta a fost semnalată poliției pe 28 august 2024 de o vârstnică de 93 de ani din Aiud.

Potrivit cercetărilor, în după-amiaza zilei de 28 august, tânărul i-ar fi oferit victimei spre vânzare diverse obiecte. Profitând de neatenția acesteia, suspectul ar fi reușit să sustragă suma de 3.000 de lei din locuința sa.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a tânărului și pentru a recupera prejudiciul. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud pentru a se dispune măsurile legale corespunzătoare.

Service camioane
Comments are closed.