8 octombrie 2024: Studenții și elevii invită partidele la dialog înainte de alegerile parlamentare

- Educative - octombrie 8, 2024
Distribuie

Astăzi, 8 octombrie 2024, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, împreună cu Consiliul Tineretului din România și Consiliul Național al Elevilor, au trimis o adresă partidelor și candidaților independenți care au depus liste de susținători la Biroul Electoral Central.

Scopul inițiativei este de a programa discuții pe baza a 14 priorități ale tinerilor și de a obține angajamente clare din partea politicienilor. Reprezentanții partidelor sunt invitați să semneze o scrisoare de angajament, prin care să-și asume implementarea acestor măsuri, în cazul în care vor fi aleși.

Acest demers face parte din campania „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?”, care subliniază importanța atenției acordate beneficiarilor sistemului educațional și sectorului de tineret.

ANOSR va actualiza constant o secțiune dedicată pe site-ul său, care va conține informații despre întâlniri, concluzii și scrisorile de angajament semnate.

Alianța reunește studenți din 19 centre universitare și 125 de organizații membre, având statut de reprezentant legitim al studenților români la nivel european.

Sursa foto: anosr.ro

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU