Peste 40 de ONG-uri solicită măsuri urgente pentru prevenirea violenței împotriva femeilor

- Nationale - octombrie 14, 2024
Distribuie

Peste 40 de organizații non-guvernamentale au adresat Guvernului României o scrisoare deschisă, solicitând măsuri urgente pentru armonizarea legislației naționale cu prevederile Directivei (UE) 1385/2024, care vizează prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Comunicatul a fost transmis luni de Centrul FILIA și subliniază statisticile alarmante din prima jumătate a anului, care indică 648 de cazuri de viol și 1.983 de cazuri de viol asupra minorilor.

Organizațiile semnatare cer:

Incriminarea unor fapte de violență de gen, cum ar fi mutilarea genitală, căsătoria forțată, partajarea neconsensuală de materiale intime și hărțuirea cibernetică.

Protecția victimelor violului, astfel încât plângerile penale să nu depindă de formularea sau retragerea plângerii de către victimă.

Sprijin pentru victime în accesul la justiție, prin eliminarea termenului limită de 3 luni pentru introducerea plângerii prealabile în cazurile de violență sexuală.

Definirea clară a violului prin lipsa consimțământului valabil exprimat.

Educație și campanii de conștientizare pentru prevenirea violenței.

Consultarea ONG-urilor specializate în procesul de transpunere a Directivei.

Scrisoarea a fost adresată prim-ministrului Marcel Ciolacu, ministrei Justiției Alina Gorghiu și ministrei Familiei Natalia Intotero, fiind inițiată de Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor.

Sursa foto: FB/Centrul FILIA

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU