Deputatul PSD, Beniamin Todosiu: „În România, reformele sunt greu de aplicat la firul ierbii”

- Interviuri - octombrie 18, 2024
Distribuie

Beniamin Todosiu, deputat PSD de Alba, a cerut recent intervenția Corpului de Control al Ministerului Muncii la Casa de Pensii Alba pentru a verifica situația pensiilor din județ. Deputatul a subliniat, la emisiunea „Ordinea zilei” de la Hit FM, că foarte mulți cetățeni au cerut ajutor în legătură cu problemele întâmpinate în procesul de recalculare sau acordare a pensiilor.

„Sunt foarte mulți cetățeni care ne-au cerut ajutorul. Am avut, dacă nu mă înșel, chiar în piața din Blaj, un cetățean care mi-a spus că are 4 sesizări înregistrate și m-a întrebat retoric câte cereri trebuie să mai facă până i se face dreptate. Este o problemă pe care am transmis-o și sunt convins că se va rezolva,” a declarat Todosiu.

Deputatul le-a cerut pensionarilor să aibă răbdare, subliniind că toate problemele vor fi soluționate cât mai curând posibil. El a menționat, de asemenea, că reforma pensiilor, care este în curs de desfășurare la nivel central, are ca scop eliminarea nedreptăților din sistem și îmbunătățirea implementării la nivel local.

„În România, reformele sunt greu de aplicat la firul ierbii. Noi reușim să facem acea reformă, acea lege la nivel central, dar implementarea de multe ori lasă de dorit. Ne dorim să rezolvăm și această problemă în Alba, pentru că sunt mulți cetățeni care ne-au cerut sprijinul,” a adăugat deputatul.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU