Ziua Națiunilor Unite este celebrată anual pe 24 octombrie. În 1945, delegați din 50 de țări au elaborat Carta Națiunilor Unite la San Francisco, California, document care a fost semnat pe 26 iunie și ratificat la 24 octombrie 1945. Această zi, marcată în fiecare an începând din 1948, oferă ocazia de a susține agenda globală comună și de a reafirma valorile și principiile Cartei ONU, care în 2024 împlinește 79 de ani, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al ONU.
În mesajul său cu ocazia Zilei Națiunilor Unite, secretarul general António Guterres a subliniat importanța ONU ca forum global pentru soluții internaționale la provocările lumii. „Organizația Națiunilor Unite a fost creată de oameni, pentru oameni. Din 1945, este locul unde țările se unesc pentru a găsi soluții la probleme globale – de la eradicarea sărăciei și stimularea dezvoltării durabile, până la protejarea celor mai vulnerabili și oferirea de ajutor în situații de conflict, violență sau dezastre climatice”, a declarat Guterres.
El a amintit și de adoptarea recentă, în septembrie 2024, a unor documente importante, precum Pactul pentru viitor, Pactul digital global și Declarația privind generațiile viitoare, care vor contribui la reformarea și adaptarea sistemului ONU pentru a răspunde mai bine provocărilor globale actuale. Guterres a subliniat că toate aceste acțiuni sunt înrădăcinate în valorile atemporale ale Cartei ONU și în dreptul internațional, subliniind că „speranța necesită acțiuni hotărâte și soluții multilaterale pentru pace și prosperitate”.
Carta ONU, ratificată la 24 octombrie 1945, stabilește drepturile și obligațiile statelor membre și definește structura și funcționarea organizației. Este un document fundamental de drept internațional, codificând principiile majore ale relațiilor internaționale, precum egalitatea suverană a statelor și interzicerea folosirii forței în relațiile internaționale. Carta a fost modificată de trei ori (1963, 1965 și 1973) și rămâne ghidul misiunii și activităților ONU.
Organizația Națiunilor Unite, cuprinzând 193 de state membre, urmărește menținerea păcii și securității internaționale, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale și respectarea drepturilor omului. România a devenit membră a ONU pe 14 decembrie 1955, iar Cornel Feruță este, din mai 2022, ambasadorul României la ONU.
De-a lungul existenței sale, agențiile ONU și personalul său au primit de 12 ori Premiul Nobel pentru Pace, onorând munca acestei organizații în favoarea păcii și dezvoltării globale.