Parlamentul European solicită aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen

- Actualitate - noiembrie 25, 2024
Distribuie

Parlamentul European va solicita marți Consiliului să finalizeze fără întârziere procesul de aderare completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen. În cadrul unei dezbateri cu Comisia Europeană, deputații vor insista pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre, ultima barieră în calea accesului total al celor două țări în zona de liberă circulație.

Deși controalele la frontierele maritime și aeriene au fost eliminate în martie 2024, verificările la granițele terestre rămân în vigoare.

Europarlamentarii români consideră că noul context din România, după rezultatele alegerilor, nu poate pune în pericol aderarea la Schengen.

De la Strasbourg, comisarul european „Adina Vălean” a spus că România este de mult pregătită pentru aderarea la acest spațiu și că Ungaria sprijină această aderare. 

„România a fost pregătită de multă vreme și în cele din urmă, depășirea unor rezerve ale unor state membre, ne va duce acolo unde ne-am dorit. Ungaria ne-a sprijinit în acest demers, și este bine în contextul în care deține președinția”, a spus Adina Vălean. 

Europarlamentarul USR, Dan Barna a declarat de asemenea, că nu mai pot fi invocate nici motivele tehnice și obiecțiile Austriei nu sunt întemeiate pentru a amâna din nou aderarea României și Bulgariei.

Spațiul Schengen cuprinde toate statele UE, cu excepția Bulgariei, Ciprului, Irlandei și României, precum și țări asociate precum Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Parlamentul European a susținut în repetate rânduri aderarea României și Bulgariei, prin rezoluții adoptate pe 18 octombrie 2022 și 12 iulie 2023, și a cerut Consiliului să elimine întârzierile pentru integrarea deplină a acestora.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU