Europarlamentarii au votat astăzi, la Strasbourg, într-o atmosferă destul de tensionată noua echipă condusă de Ursula von der Leyen, din care face parte și comisarul român Roxana Mînzatu, al cărui portofoloiu a primit un nou titlu, cel de „Social Rights and Skills, Quality Jobs and Preparedness”, în traducere: „Drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire”. 370 dintre parlamentarii europeni au votat pentru, 282 împotrivă și 36 s-au abținut.
După vot, Ursula von der Leyen alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola a susținut o conferință de presă în care a expus prioritățile noii Comisii Europene și intenția de a continua direcțiile pe care deja au pornit.
”Astăzi este o zi bună pentru Europa. Sunt recunoscătoare pentru încrederea exprimată față de noul Colegiu prin votul de astăzi. Începând de luni, îmi voi reuni echipa. Și ne vom apuca de treabă!”, a spus Ursula von der Leyen.
VIDEO: Declarația completă