Tânăr din județul Alba, luptă pentru Senat, cu candidați „parașutați” din alte județe. Ilfov, Arges, Hunedoara, Timiș ….

- Alba Iulia - noiembrie 29, 2024
Distribuie

Tânăr din județul Alba, luptă pentru Senat, cu candidați „parașutați” din alte județe. Ilfov, Arges , Hunedoara,Timiș ….

Fostul subprefect de Alba, luptă la Senat cu candidați „parașutați” din alte județe de pe listele AUR, POT și Forța Dreptei

Corneliu Mureșan este unul dintre puținii candidați cu rădăcini în județul Alba care deschide lista la Senat și are șanse reale să ajungă în Parlamentul României. Pe listele altor partide, pe primele locuri, la Camera Deputaților și Senat, este plin de candidați ”parașutați” din alte județe. Corneliu Mureșan are 38 de ani, s-a născut în Apuseni, a trăit și a locuit mereu în județul Alba și candidează din partea  PSD. De asemenea, pe primul loc la PNL  este Claudiu Răcuci, un parlamentar care a fost total absent în actuala legislatură. Se poate spune că Răcuci a câștigat la loterie locul, după ce candidatura lui Silviu Ponoran a fost invalidată.

În județul Alba, un număr de 91 de candidați aspiră la Camera Deputaților și 54 la Senat. Aceștia provin  dintr-o gamă variată de profesii și partide. Potrivit Agenției de Presă Agerpres, mulți dintre candidații au fost parașutați și nu au nicio legătură cu județul Alba, nefiind născuți și nici având domiciliul aici, potrivit documentelor afișate la avizierul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 1 Alba.

Astfel, sunt partide care au pe liste doar persoane domiciliate în București.

Lista celor de la Forţa Dreptei are pe primele două poziţii doi hunedoreni, la Senat primul loc pe listă revenindu-i lui Liviu Petrina, din Snagov, secondat de un clujean.

La AUR, lista pentru Senat este deschisă de senatorul Andrei Emil Dîrlău, din Argeş. Newsweek România relata despre Andrei-Emil Dîrlău, care apare primul pe lista AUR la Senat, că ar fi fost racolat de Securitate la finele anilor ‘70. Andrei Dîrlău recunoștea, pentru Newsweek România, că a fost racolat pe vremea când era student, pentru că făcea traduceri în limba engleză pentru străini, dar că nu a turnat pe nimeni și nu a făcut rău nimănui.

Partidul Oamenilor Tineri are pe lista pentru Camera Deputaţilor pe primul loc un antreprenor din Deva.

La fel este și la Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională, unde atât cei trei candidaţi la Senat, cât şi cei cinci de pe lista pentru Camera Deputaţilor locuiesc în Bucureşti. Lista la Senat este deschisă de un diplomat din Republica Moldova, Iulia Gorea-Costin.

Pe lista candidaţilor pentru Senat depusă de Partidul Social Democrat Unit se află o bucureşteancă, iar pe cea de la Camera Deputaţilor fiind tot doi locuitori din Bucureşti.

O bucureşteancă vrea să reprezinte Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate în Camera Deputaţilor.

Partidul Noua Românie a depus o listă pentru Camera Deputaţilor cu un candidat domiciliat în judeţul Dolj, pe cea pentru Senat aflându-se unul din judeţul Olt.

Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi are doi candidaţi la Camera Deputaţilor, unul din Mureş, celălalt din judeţul Hunedoara, iar la Senat tot doi candidaţi pe listă, din care unul din Timiş.

Partidul Social Democrat Independent are un hunedorean în fruntea listei la Senat.

Un pensionar din judeţul Timiş candidează la Senat din partea Partidului Patrioţii Poporului Român.


O profesoară de limba engleză din Cluj, dar născută în Alba candidează la Camera Deputaţilor din partea REPER, la Senat fiind un inginer geolog din Cugir.

Partidul Ecologist Român are doar câte un candidat pe fiecare listă, ambii cu acelaşi nume de familie şi cu domiciliul în acelaşi sat din Alba.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU