Controale ANPC în spitalele din Alba – reacția Ministerului Sănătății

- Aiud - februarie 24, 2025

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale în mai multe spitale din toată țara și în județul Alba, în cadrul unei acțiuni inițiate de conducerea instituției. Verificările au vizat bucătăriile spitalelor și au avut loc în unități medicale din Aiud, Alba Iulia și Sebeș.

În timpul inspecțiilor, reprezentanții ANPC au verificat condițiile de depozitare a alimentelor, gramajele produselor, mirosul mâncării, spațiile de preparare a hranei și aportul caloric al meniurilor destinate pacienților. La unele dintre unitățile medicale din Alba personalul a fost nemulțumiți deoarece inspectorii nu aveau acordul conducerii.

Ministerul Sănătății a reacționat în urma acestor controale, subliniind că, potrivit legislației în vigoare, Inspecția Sanitară de Stat este singura autoritate abilitată să efectueze verificări oficiale în domeniul sănătății publice. Totodată, Ministerul a precizat că, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 97/2001, ANPC poate efectua controale în domeniul alimentelor din spitale doar în baza unui cadru legal comun stabilit printr-un ordin între instituțiile implicate.

Reprezentanții Ministerului Sănătății și ai unităților sanitare consideră esențială respectarea cadrului legal în astfel de acțiuni pentru a evita potențiale abuzuri. Oficialii au reiterat faptul că asigurarea unei alimentații adecvate pentru pacienți este o prioritate și că sumele alocate pentru hrană au fost dublate în 2023. De asemenea, Ministerul s-a declarat deschis la colaborare cu ANPC, cu condiția stabilirii unui cadru legal clar pentru controale comune.

ANPC a precizat că toate spitalele vor fi verificate și că, la finalul acțiunii, va fi emis un raport detaliat privind deficiențele constatate.

Service camioane
Distribuie
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU