Protest organizat de Federația Sanitas în fața clădirii Instituției Prefectului Alba!

- Stirile Zilei - ianuarie 12, 2021
alba
Distribuie

Marți, 12 ianuarie, între orele 12:00-13:00, Federația Sanitas va organiza un protest în fața Prefecturii din Alba Iulia.

”Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni”. au transmis reprezentanții sindicatului prin intermediul unui comunicat.

Revendicările sindicaliștilor sunt:

1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

2. Stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată;

3. Acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială.

În perioada următoare Federația Sanitas va întreprinde următoarele demersuri:

1. Lansarea unei petiții on-line pentru susținerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 și exceptarea salariaților din Sănătate si Asistență socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020;

2. Solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniștrii responsabili pentru deblocarea situației create de apariția O.U.G. nr. 226/2020.

3. Redactarea unei scrisori deschise către Președinție, membrii Parlamentului României și ai Parlamentului European prin care să atragem atenția asupra faptului că România este singura țară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaților care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.

4. Informarea organizațiilor sindicale internaționale la care suntem afiliați despre situația creată de O.U.G. nr. 226/2020 în rândul salariaților din Sănătate și Asistență socială și solicitarea unor acțiuni de susținere a membrilor noștri de sindicat din partea acestora.

5. Organizarea de pichetări/mitinguri, în data de 12 ianuarie 2021, în intervalul orar 1200-1300, de către organizațiile Sanitas județene, în fața prefecturilor județene din toată țara.

6. Solicitarea convocării comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi județene în data de 12 ianuarie 2021. 7. Pichetarea sediilor Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor Publice, Guvernului și Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat. în funcție de rezultatul acțiunilor deja programate, Federația SANITAS va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susținerea și soluționarea revendicărilor membrilor noștri de sindicat.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU