Luni, 11 ianuarie, după decizia de prelungire a stării de alertă pe teritoriul României, CNSU a prezentat și măsurile de prevenire și control a infecțiilor propuse a se aplica pe durata stării de alertă.
Anexa la HCNSU nr. 3 din 2021
MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE
APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ
- Se menține coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a
serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele
județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, precum și a poliției locale de
către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele județene
de poliție. - Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor
rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale
pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii
vulnerabile și stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de
sănătate publică județene, respectiv a municipiului București. - Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și
organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și
cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea
la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor
de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile
competente. - Se menține obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor
centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a
Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor
județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției. - Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție
în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele
de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în
condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
interne. - Se menține posibilitatea izolării și carantinării în condițiile art. 7, 8 şi 11 din
Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în
situaţii de risc epidemiologic şi biologic. - Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de
sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de
specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de
îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi
adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile. - Se consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și
desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de
întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale,
științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor
organizate și desfășurate potrivit punctelor 09-25. - Se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor
sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau
private. - Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive,
constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe
teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun
al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
Pagina 2 din 10 - Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori,
numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului
și al ministrului sănătății. - În condițiile pct. 10, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști,
legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine
acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise
sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel
încât să se asigure minimum 7 mp/persoană. - Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor,
studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau
concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale
în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al
ministrului culturii și al ministrului sănătății. - În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor,
instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului
până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în
ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu
1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea
maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din
județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. - În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drivein sunt permise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele
14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă
ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de
până la 3 persoane, iar organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor,
concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt
permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune,
aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea
măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde
incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de
locuitori. - Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective,
se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor
de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al
ministrului afacerilor interne. - În condițiile pct. 16, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu
participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se
desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au
domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități. - Se propune menținerea interdicției activităților recreative și sportive
desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel
mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al
ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul
mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale. - Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei
porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de
persoane.
Pagina 3 din 10 - Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi,
botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea,
saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de
evenimente. - Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi,
botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea,
saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de
evenimente. - Se propune menținerea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri
pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri
europene, cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior și
de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate
publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății. - Se propune menținerea organizării activităților specifice instituțiilor cu
atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber,
doar sub supravegherea unui medic epidemiolog. - Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice din
domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare
acreditate în România, în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de
minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de
protecție sanitară. - Organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de
maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către
toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în
spațiul în care se desfășoară mitingul;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și
asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe
perioada desfășurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea
contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2; - Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților
pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu
aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. - Se propune menținerea interdicției de circulație în toate localitățile, pentru
toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-05
00, cu
următoarele excepții motivate de:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi
locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici
realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau
efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum
ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de
persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a
călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului,
asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui
membru de familie.
Pagina 4 din 10 - La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 27
lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor
abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o
declaraţie pe propria răspundere. - La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 27
lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor
abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. - Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 28 și 29, trebuie să
cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului
activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura. - Se propune menținerea interdicției intrării pe teritoriul României, prin
punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu
următoarele excepții:
a) membri de familie ai cetăţenilor români;
b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene
sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în
România;
c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un
document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document
echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii
Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis
de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în
domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte
categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de
transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor
internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni
permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate
asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei
consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive
umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr.
604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire
a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre
statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid,
precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este
necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau
desfăşurată în străinătate;
k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal
navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii
sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau
audiovizual, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale
Pagina 5 din 10
care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite
sau a unor documente justificative. - În absența unor reglementări contrare la nivel național, măsura stabilită la
pct. 31 nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți
în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor
temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană. - Se poate institui carantina zonală în condițiile art. 7 şi 12 din Legea nr.
136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de
risc epidemiologic şi biologic. - Se propune menținerea competenței de adoptare a măsurii suspendării
zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre și dinspre țări care nu
fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de
Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin
hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. - Sunt exceptate de la prevederile pct. 34 următoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă și/sau corespondență;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la
solicitarea unei autorități publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea
operatorilor economici stabiliți în România;
f)aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni
străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile
Române și al autorității competente din statul de destinație;
j)efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul
Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor
Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3
la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul
Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării
sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020)
1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România,
cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din
statul de destinație. - Se propune menținerea interdicției efectuării transportului rutier de
persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate,
potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau
pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități. - Se propune menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a
următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
37.1 la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
Pagina 6 din 10
37.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța;
c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
37.3 la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, județul Tulcea (cu excepția
traficului de marfă).
37.4 la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul
Botoșani;
37.5 la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
b) Vălcani, județul Timiș;
c) Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de
marfă);
d) Lunga, județul Timiș;
e) Foeni, județul Timiș. - Se propune menținerea programului cu publicul a operatorilor economici
care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor
alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și
cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a
spațiului şi doar în intervalul orar 06
00-2300
, în județele/localitățile unde incidența
cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de
locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar
0600-2300
, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate
este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă
la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. - Se propune menținerea desfășurării activității restaurantelor și a cafenelelor
din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 50%
din capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 0600-2300
, în
județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai
mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea
maximă a spațiului și doar în intervalul orar 0600-2300 dacă incidența cumulată în
ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică
sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor
unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori
în ultimele 14 zile. - Măsurile prevăzute la pct. 38 şi 39 se aplică şi operatorilor economici care
desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care
sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul
temporar sau permanent. - În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 38 și
39 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea
produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în
spațiile respective. - Operatorii economici prevăzuți la pct. 38 și 39 vor respecta obligațiile
stabilite prin ordin al ministrului sănătății şi al ministrului economiei,
antreprenoriatului şi turismului. - Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor
alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în
exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 40, cu
asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6
persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de
Pagina 7 din 10
protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului
economiei, antreprenoriatului şi turismului și al președintelui Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. - Se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în baruri,
cluburi și discoteci. - Se propune ca operatorii economici care desfăşoară activităţi de
comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private,
să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 0500-2100
. - Prin excepţie de la prevederile pct. 45, în intervalul orar 2100-05
00, operatorii
economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare
la domiciliu. - Prin excepţie de la prevederile pct. 45, în intervalul orar 2100-0500
, unităţile
farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu,
precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care
utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul
conducătorului auto și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care
utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, îşi pot
desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de
protecţie sanitară. - În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți
operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri,
precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor. - Se propune ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor
comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și
protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită
pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și
privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării
pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în
condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii,
ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. - Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor
comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor
de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau
punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și
modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul
operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și
pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce
activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun
al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului
afacerilor interne. - Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor
de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de
transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de
conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la
informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite
prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății
și al ministrului afacerilor interne.
Pagina 8 din 10 - Se propune ca transportul naval să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de
transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport
persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de
conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la
informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite
prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. - Se propune ca transportul intern și internațional de mărfuri și persoane să
se desfășoare în continuare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului
transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
interne. - Se menține suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în
spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de
jocuri. - Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul
jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a
spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14
zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din
capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a
cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000
de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. - Se propune menținerea obligației pentru instituțiile și autoritățile publice,
operatorii economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să
asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și
dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru
vizitatori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al
ministrului afacerilor interne. - Se menține obligația ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și
unităților sanitare non-COVID, să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin
ordinul ministrului sănătății. - Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum
și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta
normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei,
antreprenoriatului şi turismului și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot
desfășura activitatea. - Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au
obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre
a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport
tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României
sau a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.
Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o
răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al
persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2. - Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de
sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al
ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Pagina 9 din 10 - Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul
ministrului sănătății. - Se menține obligația ca activitatea în creșe și after-school-uri, să se
desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului
educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății. - Se menține permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a
activităților didactice și alte activități specifice precum și organizarea și
desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile
respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației
și al ministrului sănătății. - Se propune ca la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un
interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților
să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru
elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se
asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de
carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de
bază. - Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a
talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004
privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice. - În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea și
desfășurarea activității piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se
realizează în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor
Publice și Administrației, al Ministrului Sănătății și al președintelui Autorității
Naționale Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. - În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea și
desfășurarea activității operatorilor de transport pe cablu care deservesc pârtiile
de schi, se realizează în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătății
și al Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. - Se propune menținerea obligației de organizare a programului de lucru în
regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toți angajatorii la care specificul
activității permite această desfășurare a muncii. - În vederea evitării aglomerării transportului public, în situaţia în care nu se
poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se
propune menținerea obligaţiei de organizare a programului de lucru de către
angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale,
indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome,
societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este
deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu
un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în
grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin
o oră. - Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe
ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta
hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a
comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza
analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând
a fi reevaluate la finalul acesteia.
Pagina 10 din 10 - Direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti,
calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența
cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului judeţean/al
municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24
de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre. - Calculul zilnic prevăzut la pct. 70 se realizează prin raportare la cifra
reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de
referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii
de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor
de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale
judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 1600. Cifra comunicată de către
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin
structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă
de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate. - La stabilirea incidenței la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau
în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a
persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără
dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele,
internatele și din spitale.