IPJ Alba – 61 de persoane sancționate în ultimele 24 de ore pentru că nu au respectat măsurile de protecție individuală!

- Din Judet - ianuarie 13, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 208 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 85 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 69 de mijloace de transport, din care 56 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.191 de persoane. De asemenea, au fost verificate 88 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 61 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată în Alba Iulia, au fost legitimate 257 de persoane, verificate 42 de societăți comerciale și 47 de mijloace de transport în comun. Au fost depistate 13 persoane care nu a respectat regulile de protecție sanitară.

La Blaj, au fost verificate 85 de mijloace de transport, legitimate 115 persoane și depistate 11 care nu au respectat regulile de protecție sanitară.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU