RECUNOAȘTERE PREZIDENȚIALĂ PENTRU SCRIITORUL AUREL PANTEA

- Pe Surse - ianuarie 21, 2021
alba
Distribuie

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în semn de apreciere pentru aportul semnificativ în domeniul cultural național, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura” domnului Aurel Pantea, scriitor, profesor și critic literar, figură culturală de marcă în spațiul albaiulian și național.

Ordinul „Meritul Cultural” se acordă atât instituțiilor cât și personalităților care, prin activitatea lor, contribuie la educarea prin cultură a publicului de toate vârstele. Acest ordin, recent conferit, este ultimul din extinsa suită de distincții și premii din biografia domnului Aurel Pantea.

,,Înzestrat cu o sensibilitate deosebită și cu o minte strălucitoare, având și harul creației, poetul Aurel Pantea a oferit de-a lungul timpului cititorilor săi o operă poetică impresionantă nu atât prin volum cât mai ales prin valoare. Primul în inițierea unor proiecte culturale de interes național, posesor al mai multor premii de prestigiu, acum, iată, colegul nostru este onorat cu o excelentă distincție, „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Este o recunoaștere a valorii operei sale în pragul senectuții, dar și o deosebită mândrie a noastră a tuturor celor care i-am fost alături de-a lungul timpului” declară domnul Cornel Nistea, președintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, filială al cărei membru fondator este domnul Aurel Pantea.

De-a lungul timpului, scriitorul Aurel Pantea a avut intense colaborări cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, atât în calitate de scriitor cât și de fost Președinte al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, motiv pentru care biblioteca, și cu acest prilej își exprimă profunda recunoștința și deplina mulțumire pentru prezența și mentoratul dânsului în cadrul mai multor proiecte ale bibliotecii și îl felicită călduros pentru distincția obținută.

,,Suntem onorați că am putut fi alături de scriitorul Aurel Pantea în toți acești ani și am dori să îl asiguram de deplina noastră dorință de a sprijini și în continuare elitele literare”, punctează domnul Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene “Lucian Blaga” Alba.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU