COMUNICAT DE PRESĂ
Mica Unire a reprezentat temelia statului roman de astăzi și o șansă unică a poporului nostru de a trăi independent după multe secole.
Începuturile acestui deziderat a început în secolul al XVIII-lea, când boierii pământeni din Țara Româneacă și Moldova au conștientizat prăduirea sistematică a celor două provincii de graniță ale otomanilor în timpul domniilor fanariote. Acești domnitori, proveniți din vehicle familii bizantine, grecești ale Constantinopolului primiseră de la sultan scaunele domnești, prin punerea acestora la vânzare. S-a creat astfel situația prin care viitorii domnitori luau împrumuturi/credite pentru câțiva ani pentru a cumpăra domnia, cu intenția clară de a recupera investiția și de a face și profit. Astfel odata instalați pe scaunele domnești, acestia la rândul lor scoteau la vânzare toate funcțiile importante din provincii de la echivalentul miniștrilor de aztăzi, care trebuiau să plătească bacșișuri pentru a fi numiți sau rămâne pe funcții și la rândul lor scoteau la vânzare tot aparatul de stat din subordinea lor. Astfel pentru mai bine de un secol cele două provincii au fost jefuite atât din punct de vedere financiar, dar mai ales al demnității, integrității și funcționalității aparatului adiministrativ.
1821 și răscoala lui Tudor Vladimirescu a reprezentat acel strigăt de ajutor și acea trezire împotriva sistemului profund corupt și disfuncțional pe care otomanii au înecat-o în sânge, dar ocupația militară a fost unul din pretextele conflictelor următoare ruso-turce.
După 1829 Principatele Române au intrat sub ocupația militară rusă, iar guvernatorul desemnat Pavel Kiseleff a reușit pentru prima data să creeze prin adoptarea Regulamentelor Organice o primă cvasi-constituție prin legi și administrare comună a Țării Românești și a Moldovei. A fost o șansă unică pentru români numirea de către Nicolae I a lui Kiseleff, care fără să conștientizeze a devenit unul din factorii unirii după trei decenii. Unul din cele mai importante bulevarde ale capitalei nu îi poartă astăzi în mod întâmplător numele.
Această perioadă de ocupație rusă a reprezentat o deschidere fără precedent către dezvoltarea comerțului, a clasei de mijloc și un exod de tineri munteni și moldoveni care au studiat la Paris unde au preluat ideile unui stat national, propriu și care după revenire au început lupta pentru independeța și unire.
Momentul 1848 și idealurile pașoptiste au avut exact acest scop, după modelul primăverii arabe de acum câțiva ani, acum apropae două secole, după Paris, întreaga Europă s-a revoltat împotriva vechii orînduiri pentru crearea statelor naționale. Nicolae Bălcescu și generația sa pașoptistă au creat premisele pentru Mica Unire care va urma un deceniu mai târziu.
Cele doua provincii au reintrat în sfera otomană, apoi din nou în cea rusă până la izbucnirea Războiului Crimeei 1853-1856 în perioada căruia au fost sub administrare austriacă.
Rusia Imperială devenise mult prea puternică și prea periculoasă în cercul marilor puteri, iar perspectiva cuceririi Constantinopolului a adus după sine intrarea Franței și a Marii Britanii în război de partea Imperiului Otoman, care au contribuit la înfrângerea rusă și limitarea pentru câteva zeci de ani a apetitului de expansiunie în zonă.
Șansa Țărilor Române după 1856 a constat în faptul că deși au rămas sub suverantitate Otomană acestea au intrat sub protecția marilor puteri, astfel s-au creat premisele unei uniuni sub conducerea unui domnitor comun a celor două Principate.
Unul dintre eroii mai puțini cunoscuți din punct de vedere politic ci mai degrabă pentru operele sale literare a fost unul din marii latifundiari ai Moldovei, boierul Vasile Alecsandri, care a păstrat convingerile sale pașoptiste și la momentul alegerii domnului Moldovei în 1859 a pus interesul general în fața celui personal și a făcut un pas în spate deși avea susținerea boierimii pentru a deveni domnitor și l-a susținut pe Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales și domn al Țării Românești.
Cuza a știut din prima zi de domnie că el are un mandat clar, dar reformele sale administrative și legislative au creat procesul ireversibil de unire a celor două provincii otomane sub o conducere unică.
Protecția marilor puteri exercitată asupra celor două provincii a reprezentat așa cum am spus, o șansă pentru că datorită generațiilor care au mers la studii la Paris în deceniile anterioare, s-au creat premisele susținerii acestei uniuni de către Împăratul francez Napoleon al III-lea, care a devenit astfel garantul la nivel international al acestei uniuni personale sub Cuza și pe care otomanii nu au mai îndrăznit să o rupă.
Anul 1866 a fost crucial pentru istoria noastră întrucât vacantarea scaunelor domnești din cele două Principate după înlăturarea lui Cuza risca să distrugă întregul progres făcut, iar în acest sens s-a decis aducerea unui domnitor occidental, care să devină garantul continuării ununii celor două principiate. Acceptul a venit din partea unui tânăr ofițer, Carol de Hohenzollern, parte a familiei regale care conducea Prusia de secole. Sosirea sa în țară s-a făcut în secret pentru că la acel moment Austria și Prusia erau în prag de război.
Odată instalat domnitor al celor două provincii, s-a dovedit a fi unul din cei mai mari români care au existat și care probabi vor mai exista. De la adoptarea primei constituții după modelul progresist belgian, la Independența de stat și recunoașterea internațională prin crearea Regatului României în anul 1881, acesta a finalizat un lung proces la care au contribuit și s-au sacrificat generații întregi.
Ceea ce noi luam drept subînțeles și cuvenit nu este valabil astăzi pentru toate popoarele. Noi avem șansa să trăim în țara noastră, să vorbim limba noastră, să ne facem propriile legi și să ne administrăm singuri pentru că au existat oameni care au contribuit la acest lung și foarte greu proces de crearea a statului român, de la Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcesu și generația pașoptistă la Napoleon al III-lea, de la Vasile Alecsandri și Alexandru Ioan Cuza la Carol I al României, și mulți, mulți alții, cu toți au așezat câte o cărămidă sau mai multe în construcția statului român.
Mihail David, copreședinte USR PLUS Alba
