Concursul Național de Poezie ,,Ocrotiți de Eminescu”, a fost organizat și în acest an sub auspiciile ASTREI, Despărțământul ,,Timotei Cipariu” Blaj, președinte Ioan Mihălțan și președinte onorific dr. Mircea Frențiu.
Creațiile laureaților au fost selectate cu abnegație și echilibru valoric de către reprezentanții juriului, format din: președinte – IRINA PETRAȘ, președinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, istoric și critic literar, doctor în litere, traducător și eseist și membri: Nicolae Băciuţ, poet, publicist, prozator, eseist, istoric și critic literar, redactor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov; Monica Grosu, eseist, istoric și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, prof. dr. Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeș, Maria-Daniela Lorinczi-Pănăzan, eseist, istoric și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, prof. dr. Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” Sibiu; Valentin Marica, scriitor, poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și Claudia Oancea-Raica, vicepreședinte Astra Blaj, prof. dr. Colegiul Național ,,Inochentie Micu Clain” Blaj.
Au fost acordate numeroase premii, mențiuni și premii speciale celor mai talentați participanți. Anul acesta Marele Premiu i-a revenit elevei Teodora Tămaș de la Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, prof. coordonator Topîrcean Natalia Asinefta. Din palmaresul concursului, Premiul I, la Creație, Secțiunea studenți, a fost câștigat de Andreea Alexandra Toader, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea Construcții de Mașini; Premiul I, Secțiunea liceeni – Ivan Timeea Maria, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, prof. coordonator Simu Carmen; Gliga Alexandra Elena, Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, prof. coordonator Mureșan Simona; Muntean Georgiana-Daniela, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi; Anisia-Maria Pădurean, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, prof. coordonator Lidia Carmen Pircă, Premiul I, Secțiunea elevi de la școli gimnaziale – Loloiu Maia Daniela, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi și Coca Bianca, Școala Gimnazială Vatra Moldoviței – jud. Suceava, prof. coordonator Bîndiu Cristina.
REZULTATELE CONCURSULUI NAȚIONAL DE POEZIE OCROTIŢI DE EMINESCU’’
Ediţia a XXI-a, Blaj, 29-30 ianuarie 2021
SECȚIUNEA CREAŢIE (concurs on-line)
Membri ai juriului:
Președintele juriului: IRINA PETRAȘ, președinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, istoric și critic literar, doctor în litere, traducător și eseist;
Maria-Daniela Pănăzan, eseist, istoric și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu;
Monica Grosu, eseist, istoric și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, prof. dr. Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeș;
Valentin Marica, scriitor, poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj;
Claudia Oancea-Raica, vicepreședinte Astra Blaj, prof. dr. Colegiul Național ,,Inochentie Micu Clain” Blaj;
Nicolae Băciuţ, poet, publicist, prozator, eseist, istoric și critic literar, redactor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov.
1. Secțiunea LICEENI
MARELE PREMIU
TEODORA TĂMAȘ, clasa a XII-a, Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia (prof. coordonator Topîrcean Natalia Asinefta)
PREMIUL I
IVAN TIMEEA MARIA, clasa a XII-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj (prof. coordonator Simu Carmen)
ANISIA-MARIA PĂDUREAN, clasa a IX-a, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, (prof. coordonator Lidia Carmen Pircă)
GLIGA ALEXANDRA ELENA, clasa a XI-a, Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia (prof. coordonator Mureșan Simona)
PETRUȘCA GIULIA, clasa a X-a, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, (prof. coordonator Anamaria Cristina Coroian)
MUNTEAN GEORGIANA-DANIELA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi)
PREMIUL AL II-LEA
CUC-SIMUȚIU ANDREI, clasa a XI-a, Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, (prof. coordonator Mureșan Simona)
MATEAN MARIA, clasa a XII-a, Palatul Copiilor Bistrița, (prof. coordonator Nușfelean Ionela-Silvia)
Muntean Diana Ana, clasa a X-a, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, (prof. coordonator Anamaria Cristina Coroian)
JEREGHI PATRICIA, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Alecu Russo” Cojușna, raionul Strășeni, R. Moldova, (prof. coordonator Maria Prodan)
PĂCURAR MARIA, clasa a XII-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj (prof. coordonator Claudia Oancea-Raica)
DRAGNEA ȘTEFANIA-ALEXANDRA, clasa a X-a, Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila, (prof. coordonator Vasiliu Gabriela)
PREMIUL AL III-LEA
MATEIU PAULA, clasa a XI-a, Colegiul Național ,,Avram Iancu”, Câmpeni (prof. coordOnator Diana Stan)
VARGA DANIELA, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Samuil Micu”, Sarmasu, judetul Mureș, Câmpeni (prof. coordonator Brâandaș Corina Rodica)
MĂCIUCA OPRIȘANU MARA, clasa a IX-a, Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila, (prof. coordonator Vasiliu Gabriela)
SCURTUL BIANCA, clasa a XII-a, Liceul Teoretic ”Liviu Deleanu”, municipiul Chișinău – Republica Moldova, (prof. coordonator Serjantu Ana)
TĂNASE MARIO CONSTANTIN, clasa a X-a, Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, (prof. coordonator Mircea Cosmina)
COJA OANA-MARIA, clasa a X-a, Liceul Teoretic „Octavian Codru Tăslăuanu”, Toplița (prof. coordonator Luminița Maria Csiki)
TOADER IOANA-ILINCA, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia (prof. coordonator Carmen Busuioc)
MENȚIUNI
TIMAR NICOLA, clasa a IX-a, Clubul Copiilor Năsăud (prof. coordonator Maria Rus)
BLAGA REBECA-IOANA, clasa a IX-a, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș (prof. coordonator Cândea Tereza)
NISTOR CRISTINA, clasa a IX-a, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș (prof. coordonator Cristina Sterca)
SINIȚARI MIHAI, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Inculeț” Raionul. Strășeni, s. Vorniceni – Republica Moldova (prof. coordonator Condrea Zinaida)
SIMILACHE LIVIA-ANEMONA, clasa a X-a, Liceul Teoretic Teiuş (prof. coordonator Pop Romina-Maria)
MARIA-GABRIELA DĂNGULEA, clasa a X-a, Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaș (prof. coordonator Lăpădat Ana-Aura)
PREMIUL SPECIAL ASTRA „SILVIA POP”
URSU NADINA, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Inculeț” Raionul. Strășeni, s. Vorniceni – Republica Moldova (prof. coordonator Condrea Zinaida, prof. Condrea Ion)
PAPP BIANCA IULIA, clasa a IX-a, Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, (prof. coordonator Simona Mureșan)
PREMIUL REVISTEI „ASTRA BLĂJEANĂ”
MAIER DANIEL, clasa a X-a, Liceul Tehnologic ,,Ștefan Manciulea” Blaj, jud. Alba ((prof. coordonator Ioana Breazu)
PREMIUL EDITURII „ASTRA BLAJ”
TĂVALĂ IULIA-GABRIELA, clasa a IX-a, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu (prof. coordonator Monique Christianne Bîc)
RAUL BURCEA, clasa a X-a, Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaș (prof. coordonator Bonțida Ioana)
2. Secțiunea ELEVI DE LA ȘCOLI GIMNAZIALE
PREMIUL I
Maia Daniela Loloiu, clasa a VII-a, Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu (prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi)
Coca Bianca, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, jud. Suceava (prof. coordonator Cristina Bîndiu)
PREMIUL AL II-LEA
Aurora Gianina Enache, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Ioan-Voda Cel Viteaz”, Slobozia Ciorăști, jud. Vrancea (prof. coordonator Cristina Perișan)
Diana Iouraș, clasa a VII-a, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Cluj-Napoca (prof. coordonator Viorelia Sabău)
Annemarie Lutsch, clasa a VII-a, Gimnaziul „Friederich Schiller” Târgu Mureș (prof. coordonator Ujică Adriana)
Maria Tăuth, clasa a V-a, Palatul Copiilor Bistrița (prof. coordonator Ionela-Silvia Nușfelean)
PREMIUL AL III-LEA
Alexandra-Ana Moldovan, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița (prof. coordonator Carmen Burje)
Angelina-Maria Floricioiu, clasa a VII-a, Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu (prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi)
Ioana Nectaria Bălan, clasa a VII-a, Palatul Copiilor Bistrița (prof. coordonator Ionela-Silvia Nușfelean)
MENȚIUNI
Ana Licu, clasa a VIII-a, Liceul Teoretic Little London International Academy- Voluntari (prof. coordonator Boncea Niculina Maria)
Irina Cristina Bodea, clasa a V-a, Colegiul Național “Avram Iancu” Câmpeni (prof. coordonator Adriana Barbu)
Pop Boncea Nicolae Teofil, clasa a VII-a, Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu” Cluj Napoca (prof. coordonator Adriana Iancu)
Alexandra Popescu, clasa a VII-a, Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu (prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi)
Trufan Iasmina, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, jud. Suceava (prof. coordonator Cristina Bîndiu)
PREMIUL SPECIAL ASTRA „SILVIA POP”
Mihai Andrei Moldovan, clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița (prof. coordonator Anda Bența)
Legian Cătălin, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială « Axente Sever », Aiud (prof. coordonator Casandra Ioan)
PREMIUL REVISTEI „ASTRA BLĂJEANĂ”
Baciu Antonia, clasa a V-a, Palatul Copiilor Bistrița (prof. coordonator Ionela-Silvia Nușfelean)
Bobeleac Anastasia, clasa a VII-a, Școala: Gimnazială Nr. 11, Buzău (prof. coordonator Olguța Elena Dumitru)
PREMIUL EDITURII „ASTRA BLAJ”
Coșer Irina, clasa a V-a, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (prof. coordonator Oltean Sabina Larisa)
Comandașu-Soare Elizabeth Mary, clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Toma Cocişiu” Blaj (prof. coordonator Istrate Diana – Elena)
3. Secțiunea STUDENȚI
PREMIUL I
Toader Andreea Alexandra, Anul II, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea Construcții de Mașini
PREMIUL AL II-LEA
Sude Emil Iulian, Anul II, Universitatea București
PREMIUL AL III-LEA
Radu Leonte Laurențiu, Anul I, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Brăila