Mobilizare importantă a angajaților IPJ Alba pentru operațiunile de verificare a măsurilor impuse de starea de alertă

- Din Judet - februarie 1, 2021
ipj
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 155 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 457 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 57 de mijloace de transport, din care 37 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.840 de persoane. De asemenea, au fost verificate 61 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 79 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și două care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, în data de 31 ianuarie 2021, în jurul orei 20.40, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit la o biserică din localitatea Șard unde se desfășura o slujbă religioasă și un botez la care participau aproximativ 60 de persoane, fără ca aceștia să folosească măști de protecție sanitară.

Pastorul care a organizat slujba a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar activitatea religioasă a fost întreruptă.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.