Tinerele jucătoare de tenis de câmp din județul Alba au obținut noi performanțe pe plan intern.
Aiudeanca Alexia Mărginean, care, atenție!, concurează la categoria 18 ani fete deși nu a împlinit încă 15 ani, s-a clasat pe locul 2 la ”Cupa Dinamo”, competiție derulată în Capitală. Alexia Mărginean (CS Dinamo București) a pierdut doar finala cu Eva Ionescu (CS Tenis Club Curtea de Argeș), care s-a impus în două seturi, cu scorul 6-3, 6-1. De notat că, în sferturi de finală, Alexia Mărginean a eliminat-o pe principala favorită la câștigarea turneului, Andreea Onițoiu (Asociația Tenis Club Victor Hănescu).
La rândul său, Brândușa Dumitru, sportivă legitimată la Tenis Club Sun Alba Iulia, a câștigat competiția ”Cupa de Iarnă a Râmnicului”, de la Râmnicu Vâlcea, la categoria 10 ani fete. În finală, Brândușa Dumitru a învins-o în două seturi, scor 4-0, 4-2, pe Daria Anghelescu (LPS-CSS Pitești).
foto: facebook Tenis Club Dinamo Bucuresti (arhivă)