Marți, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Sebeș au intervenit pe raza localității Cărpiniș, comuna Gârbova de Sebeș, pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele cercetări a rezultat că o tânără de 21 de ani, din Cărpiniș, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, ar fi efectuat o manevră de mers înapoi, împrejurare în care a acroșat o bancă din lemn, aflată în fața unei locuințe, pe care se aflau doi minori, un băiat de 13 ani și o fată de 15 ani.
În urma accidentului, minora a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spitalul din Sebeș.
După producerea accidentului, conducătoarea auto și-a continuat drumul și a fost identificată, ulterior, de polițiști, la domiciliu, pe raza localității Cărpiniș.
Față de aceasta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.