Reguli și… nereguli pe șoselele județului Alba

- Din Judet - februarie 11, 2021
alba
Distribuie

Ziua de miercuri și prima parte a celei de joi au consemnat noi nereguli pe șoselele județului Alba.

Joi, în jurul orei 2.00, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Câmpeni l-au depistat pe un bărbat de 51 de ani, din Abrud, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Moţilor din Câmpeni, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,07 mg/ lalcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabiliriialcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Miercuri, în jurul orei 14.00, pe Drumul Naţional 1, la intersecţie cu DJ 107 B în afara localităţii Sântimbru, un bărbat de 53 de ani, din comuna Sântimbru, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Ocna Mureş, întrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului, o femeie de 38 de ani, din Ocna Mureş, a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Miercuri, în jurul orei 13.30, poliţiştii din Lunca Mureşului l-au depistat pe un bărbat de 38 de ani, din comuna Lunca Mureşului, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere cu permisul suspendat.

Miercuri, în jurul orei 12.00, o femeie de 38 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aleea Parc din municipiu, în intersecţia cu strada Cântarului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Sebeş. În urma accidentului rutier, o femeie, pasageră din cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU