Se împlinește un an de când primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a făcut pasul spre USR.
”Acum un an am deschis o nouă etapă din viața mea în ceea ce privește activitatea politică – am decis, alături de colegii Emil Popescu și Adrian Simion, să mă alătur echipei USR Alba. Și chiar nu regret deloc. Pentru că, deși nu a fost o decizie ușoară, timpul a arătat că a fost o decizie corectă.
Tot ce s-a reușit în 2020 se datorează acestei mișcări dramatice, dar inteligente.Privind în urmă, realizez că, dincolo de muncă și emoții, rămân rezultatele. Și pot spune cu bucurie că sunt într-o echipă care este nu doar frumoasă, ci și eficientă. Am constatat cu bucurie că în USR opiniile chiar contează, că se poate discuta cu oricine, inclusiv cu președintele partidului, ori de câte ori vrei. Iar colegii din USR sunt oameni harnici și cu dorința de a schimba lucrurile în bine.
Sigur că experiența politică poate lipsi pe alocuri, dar nimeni nu s-a născut învățat. Ne trebuie, cred, înțelepciune și mai multă răbdare.Iar atâta vreme cât există dorință, se pot face multe!”, a declarat Gabriel Pleșa.