Zona de munte din sudul județului Alba este, de luni, de la ora 10.00, până marți la ora 2.00, sub incidența unei atenționări cod galben de vânt puternic.
Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu rafale de până la 70…90 km/h, spulberând temporar zăpada și determinând scăderea vizibilității.
Conform unei informări meteo emise luni dimineață de meteorologi, până miercuri, la ora 10.00, în nordul, centrul și estul țării, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, iar în cursul nopții de marți spre miercuri (16/17 februarie) și în regiunile sudice. În aceste zone temperaturile minime se vor încadra, în general, între -15 și -10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor coborî până în jurul a -20 de grade.
Maximele termice din cursul zilei de marți (16 februarie) vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -6 și 0 grade.