Controale ample asupra vehiculelor de transport persoane și marfă în județul Alba

- Din Judet - februarie 15, 2021
rutiera
Distribuie

În perioada 08- 14 februarie, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat pentru reducerea accidentelor produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Au fost verificate 153 de autovehicule de transport marfă şi au fost sancţionaţi 110 conducători de asemenea vehicule, din care 37 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă, 14 pentru neasigurarea încărcăturii, 9 pentru viteză excesivă, 8 pentru nerespectarea timpilor de odihnă, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind transporturile rutiere şi circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au verificat 71 de autovehicule destinate transportului public de persoane, iar pentru nereguli constatate, 34 dintre conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional. Patru dintre amenzi au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale, 10 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, una pentru lipsa astestatului profesional, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Doi conducători ai autovehiculelor destinate transportului public de persoane au fost sancţionaţi pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară, conform Legii 55/2020.

Service camioane
Comments are closed.