Miercuri, în jurul orei 16.00, pe DN1, pe raza localităţii Oiejdea, un bărbat de 38 de ani, din comuna Floreşti, judeţul Cluj, în timp ce conducea o autoutilitară, în direcţia Alba Iulia – Teiuş, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 43 de ani, din municipiul Braşov. În urma coliziunii cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-o semiremorcă tractată de un autoturism, condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Cricău.
În urma accidentului rutier, conducătorul primului autoturism a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.