În weekendul recent încheiat, jandarmii albaiulieni au constatat nerespectări ale Legii nr. 349 din 6 iunie 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În urma unor verificări, trei persoane au fost sancționate cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor ce interzic fumatul în spațiile publice închise, iar societatea comercială cu amendă în valoare de 5000 de lei.
Cele trei persoane fumau într-un iglu din plastic transparent aparținând agentului economic sancționat.
”Amintim pe această cale faptul că prin spațiu închis se înțelege orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Recomandăm respectarea de către cetățeni a prevederilor legii mai sus menționate”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.