Timp de două săptămâni, la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia, cursurile se vor desfășura în format online, atât cu elevii aflați în spațiile de cazare din incinta instituţiei, cât şi cu cei confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 aflaţi la domiciliu.
Platformele educaționale și dispozitivele inteligente asigură desfășurarea procesului educațional. Întregul efectiv de elevi militari dispune din acest an școlar de tablete performante, iar fiecare sală de clasă este dotată cu table inteligente și laptopuri, puse la dispoziție de Statul Major al Forțelor Aeriene. Fiecare profesor predă dintr-o sală de clasă dedicată, astfel încât să se evite deplasările și schimbul de echipamente electronice. Zilnic, în colegiu se efectuează curățenia și dezinfecția spațiilor, respectiv clase, săli, dormitoare, holuri, toalete, iar măsurile de distanțare fizică și purtarea măștii, atât în interior, cât și în exterior, sunt obligatorii.
Elevii militari gestionează bine situația actuală, sunt conștienți de responsabilitățile ce le revin și se sprijină reciproc. „Deși trecem printr-o perioadă mai grea, procesul educativ nu a fost deloc afectat. Sprijiniți de cadrele didactice și militare, am reușit să rămânem la fel de implicați și axați pe activitățile școlare. Desigur, efortul depus este al tuturor, profesori, cadrele militare și noi, elevii care am rămas la fel de optimiști și dornici de continuarea pregătirii în cadrul colegiului. Respectând regulile și fiind responsabili, sperăm că în curând vom avea ocazia de a participa fizic la ore. Este important că suntem împreună, ne încurajăm, ne susținem unii pe alții și suntem convinși că vom depăși cu bine această provocare”, a declarat eleva sergent Alexia Raț, din clasa a XI-a.