Raportul IPJ Alba referitor la acțiunile de verificare întreprinse în ultimele 24 de ore în județ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

- Din Judet - martie 22, 2021
alba
Distribuie

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat peste 400 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 217 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 192 de mijloace de transport, din care 63 de mijloace de transport în comun.

Au fost legitimate 4.408 de persoane și au fost făcute verificări la 292 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 506 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, 25 care nu au respectat restricțiile de deplasare, 7 care au participat la activități în spațiul public/privat/închis pentru și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale unor operatori economici, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU