INSP a avizat carantina pentru AIUD! Autoritățile județului luptă pentru a evita măsura carantinării orașului!

- Administratie - martie 24, 2021
Distribuie

Orașul Aiud a primit ieri, 23 martie, din partea INSP avizul cu măsura de carantinare, în urma creșterii numărului de cazuri COVID-19. De altfel, astăzi autoritățile județului Alba vor trebui să trimită propunerile către DJSU, urmând ca de la București să se transmită decizia care se va aplica pentru orașul Aiud.

“A fost o propunere a DSP către INSP de, un fel de carantinare parțială, deși nu există acest termen (luarea unor măsuri după ora 18.00 și în weekend). Din păcate însă avizul de la INSP a venit cu propunerea de carantinare a localității Aiud. Pentru că calculul INSP a depășit cu 10 puncte calculul făcut de DSP Alba. Această comunicare a venit ieri, iar astăzi asta facem de dimineață împreună cu grupul tehnic ca să găsim soluții să putem lua măsurile gradual. Deci propunerea noastră aceasta va fi către București: să intensificăm măsurile gradual.”, a declarat prefectul județului Alba, Nicolae Albu.  

O decizie în privința Aiudului este așteptată astăzi sau mâine. În sprijinul autorităților din Alba este faptul că la nivelul Aiudului rata de incidență este de sub 6 (5,87), ceea ce ar trebui să îi convingă pe decidenții de la nivel central că se poate implementa și această practică.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU