Municipiul Sebeș își consultă cetățenii pentru elaborarea strategiei de dezvoltare 2021-2027. Sebeșenii sunt invitați să completeze un chestionar care durează 3 minute.

- Social - aprilie 5, 2021
sebes
Distribuie

Municipiul Sebeș a demarat procesul de elaborare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) pentru perioada 2021-2027. În acest context, pentru culegerea informațiilor, a ideilor de proiecte, a opiniilor și observațiilor, cetățenii sunt invitați să completeze un chestionar de lucru care poate fi accesat atât pe site-ul www.primariasebes.ro, cât și pe platformele de socializare. Completarea chestionarului durează maximum 3 minute. De asemenea, primăria are dedicată și adresa de email: strategie2027@primariasebes.ro.

În cadrul procesului de consultare publică se vor identifica principalele provocări de la nivelul municipiului, asigurându-se includerea nevoilor identificate în viitoarea strategie de dezvoltare și realizarea unui consens în ceea ce privește planificarea dezvoltării Municipiului Sebeș.

Primarul Dorin Nistor le transmite mulțumiri tuturor cetățenilor care aleg să se implice în consultarea publică propusă pentru dezvoltarea viitoare a Sebeșului. 

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU