Un studiu Eurostat arată că Bulgaria (6,5 euro/h), Romania (8,1 euro) şi Ungaria (9,9 euro) sunt ţările cu cele mai mici costuri cu forţa de muncă la nivelul Uniunii Europene.
Media raportată la nivelul statelor membre a fost anul trecut de 28,5 euro pe oră, în creştere cu 3% faţă de 2019.
Cele mai mari costuri sunt acoperite de angajatorii din Danemarca (45,8 euro), Luxembourg (42,1 euro) şi Belgia (41,1 euro).
Cu excepţia Croaţiei, toate ţările membre UE din afara zonei euro au înregistrat anul trecut creşteri ale costului forţei de muncă, cele mai mari fiind în Ungaria, Bulgaria, Cehia şi România.